Amenzi de 480.000 lei pentru deficiențe constatate la stațiile de carburanți sau GPL din Timiș

Amenzi de 480.000 lei pentru deficiențe constatate la stațiile de carburanți sau GPL din Timiș

Amenzi de 480.000 lei pentru deficiențe constatate la stațiile de carburanți sau GPL din Timiș

Mai multe controale se desfășoară, în țară, la stațiile de carburanți și GPL, în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia.

În județul Timiș, în perioada 29 august – 7 septembrie 2023 au fost efectuate acțiuni de control asupra a 233 operatori economici și asupra a 35 mijloace de transport de către reprezentanți ai instituțiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Județului Timiș privind verificarea instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat.

”Ca urmare a acțiunilor de control efectuate în perioada specificată, au fost constatate 175 de deficiențe/disfuncționalități/nereguli, fiind dispuse 215 de măsuri pentru remedierea acestora.

Au fost aplicate în total 162 de sancțiuni contravenționale, din care 126 de avertismente și 36 de amenzi, în valoare totală de 480.000 lei. A fost suspendată activitatea unui număr de 11 operatori economici. ”, transmite Prefectura Timiș.

CITEȘTE ȘI: Hramul Catedralei, Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, un weekend atractiv pentru locuitorii oraşului. Programul evenimentelor

Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A., Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Garda Naţională de Mediu, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Poliției Române, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Autoritatea Vamală Română, Autoritatea Rutieră Română, Agenția pentru Protecția Mediului).

Acțiunile de control vor continua până în 31 octombrie 2023.

Foto: arhivă cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amenzi de 480.000 lei pentru deficiențe constatate la stațiile de carburanți sau GPL din Timiș

  1. Si ce deficiente s-au constatat ? Lamureste-ne si pe noi. Ce fac fatutele alea din poze, cu pantofii grei de protectia muncii in picioare ? Sunt stari de pericol sau nu ? La ce sa ne asteptam ? Nu arunca asa aiurea stiri din care nu intelegem nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *