Amendă de 45.000 de lei, aplicată de polițiștii locali, la Timișoara

Amendă de 45.000 de lei, aplicată de polițiștii locali, la Timișoara

Amendă de 45.000 de lei, aplicată de polițiștii locali, la Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, aflați în serviciu în după-amiaza zilei de luni – 18 noiembrie, au observat, în jurul orei 18.00 că, în spatele unei curți de pe Strada Zefirului nr. 22, ardeau mai multe resturi, flăcările fiind destul de mari și riscând ca focul să se extindă.

Au trecut la identificarea celor care au provocat incendiul, fiind depistată o persoană în vârstă de 38 de ani, care locuiește la adresa respectivă și care a fost sancționată conform OUG 92/2021 cu 45.000 de lei pentru că a ars deșeuri și a produs disconfort cetățenilor din zonă prin fumul dens și urât mirositor provocate.

La fața locului s-a aflat pentru sprijin și echipajul Compartimentului Intervenție Rapidă, pentru a preveni orice intenție de a se produce un scandal din partea altor persoane care locuiesc în zonă.

CITEȘTE ȘI: Accident grav pe A1. O persoană a murit în urma impactului dintre un autoturism și un camion


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *