Accident grav pe A1. O persoană a murit în urma impactului dintre un autoturism și un camion. Cum s-a produs tragedia

Accident grav pe A1. O persoană a murit în urma impactului dintre un autoturism și un camion

Un accident grav s-a produs marți pe autostrada A1. O persoană a murit în urma impactului dintre un autoturism și un camion. La fața locului intervin mai multe echipaje.

Potrivit ISU Arad, în accident au fost implicate un autoturism si un autocamion. Acesta s-a produs pe A1 la km 526, pe sensul de mers spre Timisoara.

În misiune au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Pompierii au extras victima din autoturism, aceasta fiind ulterior preluată de echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Cadrele medicale au constatat decesul victimei, conform Mediafax.

Ce au stabilit polițiștii

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17.40, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un eveniment rutier.

Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 24 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe A1, a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Cluj.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului.

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului autocamionului a indicat că acesta nu consumase alcool.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Foto: DRDP Timișoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *