Amenajarea parcării subterane în spatele Castelului Huniade se amână. SDM nu primește terenul

parcare timisoara 5

Lucrările de amenajare a unei parcări subterane în spatele Castelului Huniade din Timişoara se amână.

Proiectul care prevedea atribuirea directă a investiţiei către Societatea Drumuri Municipale a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local Timişoara.

abonamente

Consilierul PSD, Dan Idolu, spune că idee e bună, dar prin organizarea unei licitaţii.

„Legal puteam să încredințăm în mod direct concesiunea, realizarea investiției de către SDM, dar nu ceea ce scria în referat și în nota de fundamentare că va fi preluată concesiunea și investiția va fi realizată de către SDM și asociații.

În acel moment, această asociere presupunea organizarea obligatorie a unei licitații pentru concesiunea acestui serviciu atât de important pentru primăria și pentru cetățenii orașului.

Dar nu sub acoperișul unei idei frumoase SDM să preia altcineva și să facă lucrarea, nu e corect, era eludarea legii și ne punea într-o mare dificultate inclusiv penală”, spune Dan Idolu.

Primăria urmează să organizeze o licitaţia pentru realizarea parcării.

radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amenajarea parcării subterane în spatele Castelului Huniade se amână. SDM nu primește terenul

  1. Licitatia trebuia organizata din capul locului, si anume pe planul intregii UE, asa sunt regulile. Dar… spaga are prioritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *