Ambulanță implicată într-un accident rutier: 3 răniți

Ambulanță implicată într-un accident rutier: 3 răniți

Ambulanță implicată într-un accident rutier: 3 răniți.

Șoferul, asistenta și o pacientă care se aflau într-o ambulanță din Brașov, în noaptea de miercuri spre joi, au ajuns la spital răniți, după ce autoutilitara cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier.

Potrivit ISU Brașov, accidentul rutier s-a produs între un autoturism și o ambulanță SAJ, pe strada Zizinului.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ și un echipaj cu apă și spumă.

În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care trei din ambulanță și două din autoturism .

„Au rezultat 3 victime conștiente. Vorbim de persoanele aflate în ambulanță (șoferul, asistenta medicală și pacienta) cărora li s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului și care ulterior au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare”, transmit reprezentanții ISU Brașov.

Cele două persoane din autoturism au refuzat transportul la spital, conform Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Timișean de 72 de ani, cercetat pentru deținerea ilegală a două arme letale de vânătoare


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *