“Am intrat în război cu mâinile goale!”. Apel disperat al medicilor de la secția ATI a Spitalului Municipal din Timișoara

Sindicaliștii reacționează la supravegherea cu dispozitive electronice a angajaților Spitalului Municipal Timişoara

O scrisoare deschisă semnată „Colectivul secțiai ATI a Spitalului Municipal din Timișoara” a fost trimisă astăzi inclusiv presei. Semnatarii spun că situația lor începe să devină “disperată”.

“Vă scriem din partea Colectivului Secției ATI I al Spitalului Municipal Timișoara, spital ce aparține de Primăria Timișoara. Situația de aici începe să fie disperată. Fiindcă am intrat în război cu mâinile goale!

Acum aproximativ 2 săptămâni, când OMS a declarat  “pandemie” , noi cei din echipa ATI am început să ne pregătim, atât cât am putut. Am strâns bani de la tot colectivul de medici ATI I, am cumpărat combinezoane impermeabile de unică folosință(concepute pentru zugravi), cizme, bonete, mii de șorțuri impermeabile, viziere, măști de protecție împotriva toxicelor. Unii am primit și donații din partea prietenilor/familiei. Din păcate, nu am reușit să achiziționăm măști cu protecție pentru procedurile aerosolizante ale pacienților suspecți/ confirmați COVID.

Spitalul ne-a oferit 13 echipamente complete de protecție, la dată de 13 martie(acum 15 zile). Am făcut repetate referate către echipa de management a spitalului iar răspunsul lor a fost de fiecare dată același : “trebuie să rămânem raționali, noi nu tratăm pacienți covid”, fiind asigurați că există o hotărâre la nivel local și cazurile de terapie intensivă vor fi preluate inițial de Victor Babeș Timișoară, apoi de SCJUT în clinică de Ortopedie, clădire ce va fi folosită exclusiv pentru pacienți suspecți/confirmați COVID. De asemenea, s-a stabilit că noi vom prelua doar cazuri chirurgicale COVID în circuitul separat, ATI Oncologie (la parterul spitalului municipal).

Între timp (21 martie) am primit “planul alb” pentru organizarea sistemului spitalicesc în județul Timiș care menționează că în faza a două (după Spitalul Victor Babeș) cazurile complicate ATI vor ajunge la spitalele CF Timișoara, Municipal Lugoj și Municipal Timișoara. Spitalul CF iese din schemă, fiindcă nu au nici măcar linie de garda ATI, și probabil nu au personal instruit în ventilația mecanică a pacientului critic. Secția ATI a Spitalului Lugoj este închisă de 2 zile după confirmarea a două cazuri COVID  în ATI pentru decontaminare. Personalul lor este în carantină, deci încă o secție este iesita din schemă! Ultimul pacient al secției ATI din Lugoj(care a fost izolat în timpul staționarii pe TI) a fost transferat în clinică noastră joi. Datorită faptului că acest pacient vine dintr-o secție compromisă, am luat măsuri de protecție de la internarea pacientului. Ne-am reorganizat în ture, atât medicii cât și asistentele, iar la 48 ore de la internare nu mai avem nici măcar unul din cele 13 combinezoane de protecție oferite de management. Pacientul a fost negativ la prima recoltare, urmează să recoltăm și a două oara înainte a relaxa orice măsură de protecție.

Conform planului alb Spitalul Municipal Timișoara este următorul care va prelua pacienții critici COVID. Cum? Cu mănușile de uz veterinar cumpărate de noi? Cu măști improvizate?…

Avem informații că spitalele care vor fi implicate în faza a treia de îngrijire a pacienților critici COVID au primit deja sute/mii de echipamente, ultimele fiind distribuite în această noapte de ISU, din care de asemenea ATI Spitalul Municipal Timișoara nu a primit nici unul. Spre deosebire de managementul altor spitale care a achiziționat teste rapide utilizate în diagnosticul pacienților și personalului medical cu simptome respiratorii, în cadrul spitalului nostru nu există astfel de teste rapide.

Suntem într-o situație dramatică în care nu putem continuă să ne facem datoria, tot personalul merită să fie protejat în față acestei lupte cu necunoscutul iar pacienții necesită implicarea noastră pentru a fi salvați.

Va rugăm să ne asigurați bună desfășurare a activității în ceea ce privește managementul pacientului cu COVID 19. Ne așteaptă săptămâni sau luni extrem de grele. Cerem autorităților responsabile achiziționarea de urgență a echipamentului corespunzător de protecție a personalului care se va confruntă în scurt timp cu acest „tsunami” medical.

Menționăm că suntem 16 medici ATI în această clinică care vor trata pacienți COVID/ pacienți NONCOVID, din toate clinicile auxiliare aferente și vom asigura liniile de garda. Nu ne permitem să pierdem personal din cauza lipsei de implicare a structurilor responsabile. Alături de noi lupta întreg personalul mediu care la rândul lor trebuie să fie protejați. Toți avem familii, oameni dragi cu care vom intră în contact și riscăm atât noi cât și cei dragi nouă să avem de suferit de pe urmă iresponsabilitatii oamenilor care ne conduc din birouri.

Credem că e momentul să ne trezim cu toții la realitate și să nu ne mai culcăm pe o ureche și să spunem eternul românesc „ las’ că merge și așa”, „romanul e inventiv” sau „improvizăm”.

TREBUIE să facem ceva, altfel s-ar putea să fim următoarele victime ale acestui sistem deficitar!!!”

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on ““Am intrat în război cu mâinile goale!”. Apel disperat al medicilor de la secția ATI a Spitalului Municipal din Timișoara

  1. Ce să zicem de clinica Ascar, care aparține tot de Spitalul Municipal, a fost golit tot spitalul pentru primirea de pacienți cu COVID , secția Ascar nu are camera sau serviciu de urgentă , nu are saloane de terapie intensivă, nu are medic anestezist , nu are radiologie pentru a face radiografi bolnavilor cu COV care este necesară , toaleta pe hol pentru tot etajul,,, din păcate mai sunt multe , cadrele merg la servici și se roagă să nu vină pacienți cu COVID , au echipamente tot la fel compărate pe cont propriu și prin unele donați de la cunoștințe si rude…. menegement foarte prost in gestionarea crizei… directoarea spitalului in concediu medical !!!!! Cum e posibil? ???, o demisie ar fi de onoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *