Alina Gorghiu le face oferte electorale realizatoarelor Denise Rifai şi Simona Gherghe. Ce-i răspund vedetele

rifai

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că şi-ar dori ca pe lista partidului la alegerile parlamentare să se regăsească şi jurnalişti, precum realizatorul Denise Rifai, despre care susţine că are cunoştinţe economice şi poate purta un dialog, sau Simona Gherghe, care ar fi foarte bună „pe partea socială”. Cele două realizatoare i-au răspuns preşedintelui PNL.

„Aş vrea de exemplu să lansez chiar provocări, pentru că poate şi presa ar privi altfel şi nu ar mai încuraja lupta asta antisistem dacă ar fi în interior, de exemplu dacă nişte oameni din media românească ar vrea. Şi mie îmi plac, sunt jurnaliste care îmi plac din media românească, care cred că ar face o figură frumoasă în politică. (…) Vă spun că un om ca Denise Rifai se poate regăsi pe lista PNL şi ar face o figură foarte frumoasă dacă şi-ar dori să vină alături de noi”, a afirmat Gorghiu, cu privire la jurnalistul Realitatea TV.

Atenţionată cu privire la gafele lui Denise Rifai din cadrul emisiunilor electorale de la alegerile locale, liderul PNL a spus că a încercat să se uite „mai departe de imaginea vedetei de TV” şi a găsit calităţile ei.

„M-am uitat la omul are cunoştinţe în domeniul economic, care poate să facă un dialog pe absolut orice temă fără să se blocheze”, a spus liderul PNL, care a precizat însă că nu i-a făcut jurnalistului o ofertă.

Gorghiu a dat şi un exemplu de jurnalist al postului Antena 3, Simona Gherghe. „Mi-ar plăcea de exemplu să o văd pe Simona Gherghe făcând politică, pe parte socială sunt convinsă că ar fi unul dintre cei mai buni oameni”, a spus ea, deşi a precizat că este de părere că opinia Simonei Gherghe ar fi să rămână în presă.

Alina Gorghiu a subliniat că este interesată ca femeile să facă politică şi ar dori să vadă mai multe făcând acest pas, afirmând ironic că practica a arătat că „femeile sunt bune la munca, dar bărbaţii sunt puşi pe listă”.

Jurnalistul Realitatea TV Denise Rifai a fost ţinta multor critici după seria de interviuri realizate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, când şi-a întrebat interlocutorii ce planuri au pentru „şinele de tramvai murdare” sau cum rezolvă problema microbuzelor mai late decât aleile dintre blocuri. Un alt episod l-a avut în centru pe liberalul Alexandru Nazare, al cărui slogan de campanie pentru Primăria Sectorului 1 a fost „Tu cu mine suntem unu”. „Domnule Nazare, ce slogan e ăsta? Tu cu mine sau eu cu dumneavoastră suntem 1? Cum? Eu înţeleg că sunteţi necăsătorit, dar chiar aşa? Cu tot sectorul? Sau pe rând? În grup? Separat?”, l-a întrebat Rifai.

Interviurile sale au ajuns şi în atenţia CNA, care a transmis Realitatea TV o somaţie în urma sesizărilor primite.

Ce răspunde Denise Rifai

Denise Rifai a răspuns invitaţiei Alinei Gorghiu: „O surpriza placuta pentru mine gestul Alinei Gorghiu de a ma aprecia public! Ii multumesc frumos tot in mod public dar am facut-o si personal, am sunat-o in aceasta dimineata! Si avand in vedere ca ne stiam doar de la televizor, am planuit sa ne si intalnim, sa ne cunoastem si sa discutam. 🙂

PS: Legat de Sandra Stoicescu, ii urmaresc din cand in cand emisiunile si am sesizat ca nu a facut gafe; cu siguranta daca si Sandra le-ar fi urmarit pe ale mele, ar fi sesizat usor ca aceia care au gafat cateodata au fost unii dintre invitati…;-)”, a scris Denise Rifai pe Facebook.

Ce răspunde Simona Gherghe

Simona Gherghe a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că poate să rezolve lucruri și fără să intre în politică și că o eventuală decizie cu privire la intrarea într-un partid politic o va analiza doar peste câțiva ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *