Alexandru Krepelka, o nouă victorie de etapă

Alexandru Krepelka 5

După succesul obţinut luna trecută la Cheile Grădiştei, Alexandru Krepelka s-a impus şi în etapa de la Poiana Braşov, a treia din actuala ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă.

Pilotul timişorean, campion en-titre, aflat la volanul unei Honda Civic, a obţinut cel mai bun timp la clasa N1, unde i-a devansat, în ordine, pe Costin Popescu (Honda Civic) şi Victor Supuran (Dacia Sandero), şi a fost al treilea dintre toţi concurenţi grupei N, performanţă remarcabilă dacă ţinem cont că la N2, N3 şi N4 maşinile sunt mai puternice decât la N1.

Spre exemplu, primii doi clasaţi în ierarhia generală a grupei N, Călin Manitiu şi Octavian Ciovică, au concurat pe Subaru Impreza şi, respectiv, Mitsubishi Lancer Evo IX.

În antrenamentele cronometrate, Alexandru Krepelka, reprezentând CS Krepelka Motorsport, a reuşit al doilea cel mai bun timp, adăugând aşadar trei puncte la cele 25 obţinute ca urmare a evoluţiei din manşele de concurs.

„Mulţumim partenerilor privaţi Mirko Peroni, Dan Lazăr, Leonard Hantig şi Cristian Rus pentru susţinerea proiectelor sportive pe care le derulăm”, a precizat pilotul timişorean Alexandru Krepelka.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *