Alexandrin Guțu, de la CS Heracle, pe podium la Campionatul Mondial

Alexandrin Guţu, luptător de greco-romane care se antrenează la clubul Heracle din comuna Ghiroda sub coordonarea antrenorului Roman Zgardan, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru juniori.

CITEȘTE ȘI: Doi bărbați, unul din Timiș, prinși în flagrant furând catalizatoare

În Rusia, la Ufa, aproape de Munţii Ural, moldoveanul a urcat pe podium la categoria 77 de kilograme după victoria cu scorul de 9-0 obţinută în faţa sportivului Giorgi Shpetishvili (Georgia). Cei doi s-au întâlnit şi în finala Campionatului European, la începutul lunii iulie, câştigată de Guţu, care a cucerit atunci laurii continentali.

Revenind la competiţia de la Ufa, campion mondial al categoriei 77 de kilograme a devenit rusul Islam Aliev, cel care l-a învins în semifinale pe sportivul de la CS Heracle.

Din lotul Republicii Moldova au făcut parte alţi doi luptători care se pregătesc la Vila Heracle din comuna Ghiroda. Este vorba despre Vitalie Eriomenco (categ. 60 kg) şi Corneliu Rusu (categ. 63 kg), care s-au oprit în primele tururi ale competiţiei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.