Alertă în Grecia: Incendiu uriaș izbucnit într-o pădure aflată în apropiere de Atena. Focul a distrus deja case și mașini

incendiu grecia 2

Un incendiu izbucnit într-o pădure aflată la 30 de kilometri de Atena a pus pe jar autoritățile. Focul a distrus deja case și mașini în două comunități, iar o parte dintre locuitori au fost evacuați. Ceilați… stau cu sufletul la gură.

CITEȘTE ȘI: Câștigătorii premiilor oferite de „Renașterea bănățeană” în luna iulie

Peste 300 de pompieri se luptă cu flăcările, dar sarcina nu e deloc uşoară. Potrivit autorităților, numărul focarelor ar putea crește în următoarele zile din cauza caniculei. Se anunță temperaturi de peste 40 de grade.

Televiziunea publică din Grecia şi-a întrerupt programul pentru a difuza o ediţie specială, cu transmisiuni în direct din mijlocul focarelor aflate la poalele Muntelui Penteli. Este aceeași zonă unde, acum trei ani, a avut loc una dintre cele mai mari tragedii provocate de incendiile care afectează an de an Grecia, în sezonul secetos. La 30 de kilometri de Atena, în oraşul Mati, peste 100 de oameni şi-au găsit atunci sfârşitul după ce au fost surprinşi de flăcări în case sau în mașini.

Şi acum au fost mobilizate forțe impresionante, însă vântul le face misiunea extrem de dificilă pompierilor, deşi beneficiază de sprijinul a cinci elicoptere şi cinci avioane-cisternă. O parte dintre localnici au fost evacuați, iar toți cei aflați în zonă au primit mesaje de avertizare pe telefoanele mobile. Autorităţile le-au cerut să ″fie pregătiţi să urmeze instrucţiunile″⁣. Este posibil să fie evacuaţi şi ei, în scurt timp.

Nu se știe încă de la ce a plecat incendiul, dar autoritățile din Grecia sunt în alertă maximă, după ce Serviciului elen de Meteorologie a anunțat cod roşu de caniculă în perioada 27 iulie – 3 august, cu temperaturi ce vor ajunge la 43 de grade Celsius în unele regiuni.

Şi Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis o atenţionare pentru conaţionalii care vor să călătorească în Grecia ori sunt deja acolo, având în vedere că au fost emise avertizări de incendii pentru regiunea Peloponezului și pentru insulele Creta, Lesbos, Chios, Samos și Icaria.

Și mai multe zone din Italia au fost devastate de incendii în ultimele zile. În Sardinia, din cauza urgiei care s-a extins pe aproximativ 20.000 de hectare, 1.200 de persoane au fost evacuate. Între timp, pompierii au reuşit să stingă focarele, iar autorităţile au anunţat că localnicii şi turiştii pot reveni în zonă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *