Alb-violeţii, dueluri amicale cu Potaissa Turda, Vojvodina Novi Sad şi Partizan Belgrad

Alb-violeţii, dueluri amicale cu Potaissa Turda, Vojvodina Novi Sad şi Partizan Belgrad

Alb-violeţii, dueluri amicale cu Potaissa Turda, Vojvodina Novi Sad şi Partizan Belgrad

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au reluat pregătirile, joi, în efectiv aproape complet. A lipsit doar interul Răzvan Trif, aflat în Spania, alături de lotul național de seniori al României.

În schimb, centrul Christian Manojlovic – selecționat la naționala Italiei – nu a fost reținut în lotul care va face deplasarea la Campionatul Mondial și s-a prezentat la reunirea de la sala „Constantin Jude”.

„Cu siguranță, trebuie să începem să lucrăm după un plan clar, să lucrăm tot mai mult, ca întotdeauna când am fost la acest club. Ne dorim să câștigăm mai multe puncte, dar să câștigăm și jucători. În prima parte, i-am implicat tot mai mult pe Eduard Belchite, pe Mark Adoreanu și pe Antonio Bordeanu, handbaliști care au primit minute numeroase. La fel de important este ca toți să fim sănătoși. Obiectivele noastre rămâne ca la început, să nu jucăm barajul, să avem un sezon de stabilitate și să dăm șanse și altor jucători”, a declarat Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.

Absenți în ultimele meciuri din 2024, Flavius Cîmpan și Eduard Belchite sunt incomplet refăcuți, dar au efectuat o bună parte din ședința de antrenament de joi.

CITEŞTE ŞI: Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înaintea expulzării sale din Australia, în 2022

Pregătirea se va desfășura pe plan local. Echipa alb-violetă va juca patru partide de verificare până la reluarea Ligii Naționale, toate în deplasare:

– 18 ianuarie, cu Potaissa Turda;

– 24 ianuarie, cu Vojvodina Novi Sad, locul al doilea în prima ligă a Serbiei;

– 31 ianuarie și 1 februarie, cu Partizan Belgrad, liderul campionatului din ţara vecină.

Primul meci oficial va fi în 15 februarie, pe terenul formației CSM Bacău. Partida va conta pentru etapa a treia din returul campionatului.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *