Alb-violeții, duel cu Astra în optimile Cupei României

Dan Alexa a demisionat de FC Botoșani

În optimile de finală ale Cupei României la fotbal, ASU Politehnica Timișoara va da piept cu prim-divizionara Astra Giurgiu, conform tragerii la sorți efectuate astăzi la Casa Fotbalului.

Echipa alb-violetă va fi gazda acestui duel în manșă unică.

ASU Politehnica a făcut parte din urna B, alături de UTA Arad, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi Dunărea Călăraşi.

Urna A a fost compusă din formaţiile care au atins faza optimilor de finală şi în ediţia precedentă a competiţiei.

„Vom întâlni un adversar foarte bun al Ligii I. Astra este o echipă formată din jucători de mare calitate, care pot face diferența. A adus un antrenor cu ajutorul căruia a revenit spectaculos după un început rău de sezon. O cunosc foarte bine pe Astra, va fi un meci greu, dar ne vom juca șansa și vom încerca să producem surpriza. Evoluăm acasă și vrem să ne calificăm în faza următoare. Un dezavantaj este reprezentat de faptul că va fi primul nostru joc oficial, pe când Astra va avea câteva partide disputate în Liga I. Este un eveniment pentru noi, întâlnim o echipă de primă ligă într-un joc oficial, sper să ne ridicăm la nivelul mizei”, a declarat tehnicianul polist Dan Alexa.

Meciurile din optimile de finală ale Cupei României vor avea loc în data de 10 februarie, cu începere de la ora 13,30, cu excepția confruntărilor ce vor fi televizate, programul acestora urmând a fi stabilit ulterior de FRF.

Programul complet al partidelor din faza menționată este următorul: Universitatea Cluj – UTA Arad, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş, Dunărea Călăraşi – Turris-Oltul Turnu Măgurele, ASU Politehnica Timișoara – Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești – Politehnica Iaşi, Farul Constanţa – Chindia Târgovişte, Dinamo București – FCSB, FC Botoşani – Universitatea Craiova.

ASU Politehnica Timișoara le-a depăşit până acum în Cupa României pe CSC Ghiroda și Giarmata Vii (scor 4-3, după prelungiri) şi U Craiova 1948 (scor 3-1), ambele partide fiind jucate de alb-violeți în deplasare.

Astra Giurgiu a eliminat-o în faza anterioară pe Ripensia, la Timişoara, cu 5-1.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Alb-violeții, duel cu Astra în optimile Cupei României

  1. Stimate domnule Darius Petru, sper ca veti continua sa scrieti asu Politehnica si nu Poli, asa cum ( sin pacate) fac unii din confratii (neaveniti) d-voastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *