Alaiul Colindătorilor a animat orașul

alai 1

A fost mare agitaţie, ieri, la Timişoara. Sute de colindători, veniţi din mai multe părţi ale judeţului, au umplut străzile de veselie şi de culoare, făcându-i pe trecători să se oprească măcar preț de câteva clipe pentru a urmări parada care aduce și mai aproape sărbătorile de iarnă.

CITEȘTE ȘI: 20 decembrie 1989 – ziua în care Timișoara a fost proclamată primul oraș liber al României

Mulţi au ieşit din case, filmau şi fotografiau alaiul care străbătea oraşul, oferind un farmec greu de egalat. Este un eveniment de tradiţie, al cărui succes face, iată, posibilă continuarea lui, fiind mereu aşteptat cu deschidere şi bucurie de către timişoreni. Străvechile datini pe care colindărorii le-au readus în atenţie, cu bătuta cu dubele, jocul caprei, colindele de fecior şi de fată au dat savoare zilei de ieri, lumea privindu-i cu admiraţie pe cei care ne reamintesc că momentele de sărbătoare sunt atât de aproape.

Alaiul Colindătorilor a fost format din peste 300 de persoane, care au plecat din faţa Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş (Piaţa Libertăţii), au parcurs traseul până la Consiliul Judeţean Timiş, după care s-au deplasat la Mitropolia Banatului. Dubaşii din Pietroasa, Tomeşti, Curtea şi Margina au adus urări de bine şi de belşug din Țara Făgetului, cu cântece, urări şi dansuri care au ţinut trează atenţia celor prezenţi. În straie tradiționale de sărbătoare, încinși la brâu cu o batistă albă și o bandă tricoloră, purtând pe cap căciuli de blană și pene de păun, colindătorii au bătut dubele în ritmuri ancestrale, spre deliciul timişorenilor care au asistat la acest minunat spectacol.

Străzile au fost umplute de veselie și culoare și de colindătorii Ansamblului Izvorașul din Buziaș, cărora li s-au alăturat şi alte grupuri vocale din Buziaș, Sânandrei, Făget, Giera, Criciova, dar și Fanfara Pro Amiciția și Corul Facultății de Muzică din Timișoara. Datinile străvechi au fost reînviate și prin dans de Ansamblul Banatul – Tineret, de Grupul Junii Timișului și de Ansamblul Ghiocelul din Giroc.

De o primire deosebită s-au bucurat colindătorii la Consiliul Judeţean Timiş, unde urările lor au fost aşteptate cu multă emoţie. Au fost clipe minunate oferite timişorenilor de acest alai care reuşeşte să păstreze o frumoasă tradiţie care ne aduce în suflete clipele magice ale Naşterii Domnului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *