Aglomeraţie mare! Peste 90.000 de persoane au trecut prin vămile româneşti în doar 24 de ore

coada nadlac

Aproximativ 92.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 26.700 de mijloace de transport (dintre care 6.900 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează luni IGPF.

Conform unui comunicat transmis Agerpres, pe sensul de intrare au fost aproximativ 43.600 de persoane cu 12.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire, 48.400 de persoane cu 14.200 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 31.300 de persoane şi 12.300 de mijloace de transport (1.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.600 de persoane cu 4.600 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 91 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 68 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 319.100 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 30.600 de lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 57 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români, din diferite motive legale.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *