Afaceri ilegale cu câini fără stăpâni

Timișoara. A început campania de sterilizare a câinilor aparținând rasei comune și metișilor

Afaceri ilegale cu câini fără stăpâni. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat cercetări, atât pe raza județul Hunedoara cât și pe raza județului Iași, cu privire la trasabilitatea a 18 animale din specia canină exportate în luna septembrie 2022, printr-un centru de colectare carnasiere din județul Hunedoara.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 37 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale care deține un adăpost de câini fără stăpân înregistrat sanitar veterinar, un centru de colectare carnasiere și un cabinet medical veterinar, în timp ce se afla la punctul de lucru al societății, în județul Iași, a consemnat în registrele adăpostului date neadevărate privind intrarea, ieșirea și cazarea a 18 animale din specia canină, pentru ca acestea să poată fi exportate în Uniunea Europeană.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din verificări, poliţiştii au mai stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani din București, l-a determinat cu intenție pe bărbatul de 37 de ani să consemneze în registrele adăpostului de câini fără stăpân înregistrat sanitar veterinar aparținând societății comerciale date neadevărate privind intrarea, ieșirea și cazarea celor 18 animale din specia canină, motiv pentru care poliţiştii au extins cercetările şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

CITEȘTE ȘI: Un șofer bulgar a fost reținut în urma accidentului în care două femei au murit, pe o șosea din Banat

De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că un bărbat în vârstă de 27 de ani şi un altul, de 37 de ani, au declarat date necorespunzătoare adevărului cu privire la provenienţa şi transportul animalelor, motiv pentru care, poliţiştii vor efectua cercetări şi cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații”, potrivit IPJ Hunedoara.

Imagine cu titlu ilustraiv / G4Media.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *