Administrație digitală la Foeni.
Deocamdată, doar un deziderat, dar unul către care a fost făcut un pas decisiv.
Aleșii locali ai comunei timișene de frontieră Foeni au dat undă verde, săptămâna trecută, unui proiect privitor la înzestrarea cu echipamente IT și aparatură birotică a sediului administrației comunale, care să faciliteze eficientizarea actului administrativ și, implicit, îmbunătățirea relației aparatului administrativ cu cetățenii.
CITEȘTE ȘI: Urbanizare accelerată la Giarmata Vii
Proiectul mizează pe obținerea unei finanțări guvernamentale prin programul național de dezvoltare rurală PNDR, administrația locală asumându-și, conform legii, cheltuielile neeligibile și costurile cu mentenanța.
Valoarea totală a proiectului este estimată la circa 185 de mii de lei, iar durata de implementare, la 12 luni de la data certificării finanțării prin PNDR.