Administrația se schimbă, problemele din trafic rămân (foto)

Administrația se schimbă, problemele din trafic rămân (foto)

Administrația se schimbă, problemele din trafic rămân.

Indiferent de cine administrează Timișoara, problemele de care se izbesc șoferii în traficul zilnic sunt aceleași, de parcă aglomerația și șantierele nu se vor mai sfârși niciodată.

Câteva date la îndemâna oricui ne arată că trama stradală a municipiului este compusă din 1.278 de străzi ce însumează aproape 750 de kilometri. În plan local, transportul auto a cunoscut o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2019 gradul de motorizare înregistrat la Timișoara era cel mai mare din România, cu un autovehicul la fiecare 1,68 locuitori.

CITEȘTE ȘI: Acțiune amplă a polițiștilor în vestul județului Timiș. Peste o sută de sancțiuni contravenționale, amenzi în valoare de 51.770 de lei

Orașul a trecut buinișor de numărul de 160.000 de autovehicule înmatriculate, la acestea adăugându-se mașinile care tranzitează orașul sau care sunt înmatriculate în alte județe, dar sunt deținute de persoane care locuiesc și lucrează în Timișoara. Transpunerea în viața reală a acestor cifre o trăim cu toții, zi de zi.

trafic 1 1

         Ca și cum nu ar fi deajuns, orașul de pe Bega e plin și de șantiere care afectează infrastructura rutieră. Auzim de aproape zece ani că trebuie să răbdăm ambuteiajele pentru că, după ce se vor termina lucrările, va fi mult mai bine, un bine care nu va veni – se pare – niciodată.

La ora actuală, numeroase șantiere sunt încă în lucru, în diverse zone ale Timișoarei, ceea ce sporește aglomerația și adaugă nervi în plus la volan, mai ales la orele de vârf. Dacă restricțiile cauzate de pandemie au redus, anul trecut, traficul, la ora actuală, se circulă cel puțin la fel de intens ca înainte și, așa cum poate fiecare să constate, o zi ploioasă în Timișoara înseamnă că deplasarea cu autoturismul se prelungește parcă la nesfârșit.

Se lucrează la nesfârșit

Modernizarea infrastructurii rutiere a Timișoarei pare o muncă de Sisif. Când ești gata să spui că s-a terminat cu restricțiile, noroiul, praful și alte belele într-o zonă, acestea reapar în alta. La ora actuală, încă se lucrează în mai multe părți ale orașului. Astfel, traficul rutier este închis pe str. Venus și pe Calea Urseni, pe tronsonul cuprins între str. Mareșal Constantin Prezan și str. Anton Golopenția, până la 21 decembrie, în vederea executării lucrărilor de modernizare și extindere la patru benzi de circulație a străzilor Mareșal Constantin Prezan – Venus, termenul de finalizare fiind stabilit pentru martie 2022.

Pe Bulevardul Cetății se derulează un proiect amplu, de reabilitare a tramei stradale și a liniilor de tramvai, care ar trebui să se încheie la sfârșitul anului 2023. Până atunci, se circulă doar pe câte o bandă pe sens, ceea ce periclitează serios fluența traficului. Restricționări există și pe Calea Bogdăneștilor, unde se pune în operă alt proiect, cu termen pentru vara anului 2023.

CITEȘTE ȘI:Nicu Fălcoi, propus ministru al Apărării în viitorul guvern

În altă zonă, pe strada Grigore Alexandrescu, a cărei modernizare trebuia finalizată în luna august a acestui an, se mai fac încă retușuri. Lucrările pe Calea Buziașului, la ieșire din Timișoara, vor fi finalizate în această lună, înaintea închiderii șantierului Consiliului Județean din Timiș din zonă, a promis conducerea primăriei. În curând, din 21 octombrie, se va deschide un nou șantier, în zona Modern, pentru modernizarea străzilor Orăștie și Alpiniștilor, cu termen de finalizare peste opt luni. Zona era intens folosită de cei care intră în oraş pentru a evita aglomeraţia de pe Calea Dorobanţilor, de locuitorii din zonă și de cei care vin din Ghiroda.

Se mai adaugă și reparațiile interminabile, de mai mică anvergură, de pe diverse străzi și trotuare, la care timișorenii trebuie să se adapteze, de voie-de nevoie. O soluție ar fi utilizarea transportului public, dar acesta nu dă semne de înviorare. De tramvaiele din Turcia nu se mai aude mare lucru și nici de autobuzele electrice. Ce să facă timișorenii? Să tragă aer în piept și să se înarmeze cu răbdare în trafic, pentru că urmează un sezon rece – al câtelea? – cu multe ambuteiaje.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *