Acțiune amplă a polițiștilor în vestul județului Timiș. Peste o sută de sancțiuni contravenționale, amenzi în valoare de 51.770 de lei (foto)

Acțiune amplă a polițiștilor în vestul județului Timiș. Peste o sută de sancțiuni contravenționale, amenzi în valoare de 51.770 de lei

În data de 16 octombrie a.c., in intervalul orar 14:00 – 22:00, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare, împreună cu lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului Rutier, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice, Serviciului Ordine Publică şi Serviciului Acţuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență şi creşterea gradului de siguranţă publică.

Peste o sută de persoane, legitimate

În acest context, au fost legitimate 167 de persoane, verificate 22 de societăți comerciale și controlate 129 de autoturisme.

razie 1 1

Polițiștii au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 51.770 de lei, dintre care 6 sancţiuni au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi 99 de sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier.

De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni  conform H.G. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a  Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 7 sancţiuni  conform O.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români şi o sancţiune conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Au fost verificaţi 6 paznici, 5 deţinători de arme letale, 2 persoane aflate în arest la domiciliu, 3 persoane aflate sub control judiciar şi 6 persoane liberate, nefiind constatate nereguli.

11 permise de conducere, reținute

Poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare şi au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 11 permise de conducere, dintre care 9 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

razie 2

Totodată, aceştia au constatat mai multe infracţiuni, respectiv:

– o infracţiune la Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;

– 7 infracţiuni la regimul rutier, dintre care: 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 2 pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi una pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Reținut pentru incendiere

De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Periam au identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de  distrugere .

În fapt, în noaptea de 15/16 octombrie a.c., acesta ar fi incendiat faţada unui imobil din localitatea Variaş prin folosirea unei sticle ce conţinea combustibil.

razie 3

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore şi inrodus în Centrul de  Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de luarea unei măsuri preventive

La acţiune au participat şi  jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara şi  lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *