Accidentul din Ungaria: O familie şi-a pierdut doi fii şi nora. În alt sat din Mureş, printre victime au fost un bărbat şi o femeie, părinţii a şapte copii

accident ungaria 7

Szekely Ladislau, primarul comunei Mica (Mureş), din care provin patru dintre victimele accidentului produs în Ungaria, a declarat pentru News.ro că o familie şi-a pierdut doi fii şi nora, iar tatăl băieţilor a scăpat doar pentru că s-a întors în ţară cu maşina, nu cu microbuzul implicat în accident.

De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau şapte copii.

”Patru dintre victime erau din comuna noastră.

Şoferul era din satul Deaj, iar alţi doi bărbaţi tineri şi o femeie erau din satul Căpâlna de Sus, din aceeaşi familie.

Am vizitat rudele îndoliate de dimineaţă, pentru a le asigura de tot sprijinul.

Este multă durere, vă daţi seama, o singură familie a pierdut trei oameni dragi, doi băieţi şi pe nora.

Sunt romi, am vorbit cu tatăl băieţilor, care a fost şi el la muncă în Slovenia, însă s-a întors cu maşina acasă, nu cu microbuzul, şi a ajuns cu doar două ore înainte. E foarte îndurerat…

Au lucrat toţi în agricultură, pe o plantaţie de hamei şi veneau acasă cu bănuţii strânşi, că au mare nevoie, e o familie cu greutăţi ”, a povestit primarul.

Edilul mai spune că şoferul făcea transport internaţional de persoane cu microbuzul său şi mai avea un magazin alimentar în sat.

”Şoferul avea asigurare atât pentru microbuz cât şi pentru pasageri. Am şi luat legătura de dimineaţă cu asiguratorul şi mi-a confirmat că va plăti daune pentru familiile tuturor celor nouă victime decedate, conform contractului”, a spus primarul comunei Mica.

Conform sursei citate, un alt pasager mort se trăgea din comună, însă s-a mutat în Agrişeu, localitate care este tot din judeţul Mureş şi de unde erau şi celelalte victime.

”Ceilalţi cinci morţi erau din Agrişeu, unul se trăgea tot de la noi din comună. Şi acolo e necaz mare, am aflat că în microbuz erau mama şi tatăl a şapte copii, care au rămas acum orfani”, a spus edilul.

Szekely Ladislau a declarat că cele două familii din care proveneau victimele din Deaj şi Căpâlna de Sus vor primi sprijin financiar de la Primăria Mica.

 

Subprefectul judeţului Mureş, Nagy Zsigmond, a declarat că şaisprezece copii din comunele Mica şi Bălăuşeri şi-au pierdut părinţii în urma accidentului, ei urmând să fie evaluaţi de către reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

La Prefectura Mureş a fost constituită o celulă de criză din care fac parte experţi în asistenţă socială, pentru a se oferi sprijin familiilor şi consiliere psihologică minorilor ai căror părinţi au decedat în accident.

“Am stabilit că în comuna Bălăuşeri, respectiv satul Vişteu, este vorba de nouă copii minori, iar în comuna Mica este vorba de şapte copii minori.

Joi, la locuinţele familiilor se va deplasa o comisie formată dintr-un reprezentant al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi doi reprezentanţi din partea Direcţiei de Protecţia a Copilului, dintre care un psiholog şi un asistent social care vor face evăluările la faţa locului, iar în urma acestora se vor întreprinde paşii următori”, a afirmat subprefectul judeţului Mureş.

El a adăugat că a vorbit cu primarii celor două comune, care s-au angajat să găsească resurse pentru a sprijini familiile victimelor, unele având greutăţi financiare.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *