Accidente teribile în vestul țării: Un copil a murit, alți cinci sunt răniți, iar trei tineri sunt la spital

Accidente teribile în vestul țării: Un copil a murit, alți cinci sunt răniți, iar trei tineri sunt la spital

Un copil de opt ani a murit şi alţi cinci copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani, au fost răniţi, după ce un autoturism s-a răsturnat, duminică, într-un sens giratoriu de pe DN 79, în judeţul Arad, conform stiripesurse.ro.

Şoferul, un bărbat de 44 de ani din judeţul Bihor, conducea un autoturism cu şapte locuri dinspre Oradea spre Arad, iar la intersecţia cu DJ 792/C a acroşat cu roţile din partea stângă bordura sensului giratoriu, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

„În urma evenimentului rutier a decedat un minor de opt ani, pasager pe bancheta din spate. Au fost transportaţi la spital, în vederea evaluării stării lor, alţi cinci copii minori, cu vârste între 5 şi 13 ani, precum şi un bărbat de 32 de ani, la prima vedere fiind răniţi uşor. Toţi sunt din judeţul Bihor”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Şoferul nu a fost rănit, testarea cu aparatul alcooltest indicând faptul că nu consumase alcool.

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Tragedie în vestul țării: un om de afaceri și-a împușcat mortal partenerul la vânătoare

Trei tineri din judeţul Arad au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital, duminică, în urma unui accident rutier provocat de şoferul maşinii în care se aflau, care era băut.

„Un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe DJ 708/C, dinspre Sâmbăteni spre Ghioroc. Într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţ, după care a revenit pe partea carosabilă, fiind acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Ghioroc. În urma impactului, au fost răniţi trei tineri, pasageri în primul autoturism, aceştia fiind transportaţi la spital”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

CITEȘTE ȘI: Primarul din Timiș prins cu ”plăcuțele suedeze” în gură. Captura unei discuții pe WhatsApp provoacă revoltă în mediul virtual

Conform sursei citate, testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a arătat că tânărul de 20 de ani era sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea cu exactitate alcoolemiei, acestuia îi vor fi recoltate probe biologice.

Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: romania24.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *