Accident spectaculos: un tir a derapat și a ajuns în curtea unei case

Accident spectaculos: un tir a derapat și a ajuns în curtea unei case

Un accident spectaculos s-a produs marți dimineață pe o șosea din județul Galați. Un șofer de tir a pierdut controlul volanului, iar camionul a ieșit de pe carosabil și a intrat în curtea unei case.

Potrivit primelor informații nu au fost victime în urma impactului. Misiunea este în derulare, iar la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, un echipaj de la descarcerare, motocicleta SMURD și ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați.

Accidentul a avut loc pe DN26, în localitatea Tătarca. Polițiștii au început o anchetă și vor stabili cum s-a produs accidentul.

CITEŞTE ŞI: Timișoara s-a umplut de trotinetiști kamikaze: circulă cu viteză, haotic și cu căști în urechi, fiind o adevărată pacoste pentru șoferi

În ultima perioadă pe DN26 s-au produs numeroase accidente rutiere grave din cauza vitezei excesive și a neatenției. Sectorul de drum se află în comuna gălățeană Tulucești, în apropierea orașului Galați, conform Mediafax.

Foto: Mediafax


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *