
Un bărbat și-a pierdut viața, vineri dimineață, într-un accident rutier petrecut pe un drum din zona de vest a țării.
În jurul orei 5:00, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.N. 79 (Arad-Oradea), a avut loc un accident mortal.
Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 38 de ani, din județul Bihor, în timp ce se deplasa cu un autoturism, dinspre Oradea spre Arad, pe. D.N. 79, la intersecția cu D.J. 792/C (Curtici-Sântana), a intrat în coliziune cu bordura sensului giratoriu, în urma coliziunii fiind proiectat în afara părții carosabile, a transmis IPJ Arad.
Bărbatul se afla singur în autoturism.
CITEȘTE ȘI: Natura s-a dezlănțuit în Caraș-Severin și Mehedinți. Rafale de peste 100 km/h și grindină cât oul de găină
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.
Sursa foto: Facebook / Info Trafic jud. Arad


