Accident în vestul țării, un tren marfar a acroșat o autoutilitară

Accident în vestul țării, un tren marfar a acroșat o autoutilitară

Accident în vestul țării, un tren marfar a acroșat o autoutilitară.

Joi dimineață, pompierii Secției Ilia au fost solicitați să intervină în localitatea Zam, unde un tren marfar a acroșat o autoutilitară, la trecerea la nivel cu calea ferată.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în autoutilitară se aflau trei bărbaţi, care au fost evaluaţi medical transportaţi la spitalul din Deva, pentru investigații suplimentare.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri, a transmis ISU Hunedoara.

CITEȘTE ȘI: Din Timișoara până la capătul Europei – 3.500 km pe bicicletă, la 58 de ani


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *