Accident în vestul țării, produs de un tânăr în vârstă de 19 ani. Două persoane și-au pierdut viața

IGPR: Peste 1.540 de persoane au murit şi circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere, în anul 2023

Accident în vestul țării, produs de un tânăr în vârstă de 19 ani. Două persoane și-au pierdut viața.

În această după-amiază, la ora 15.05, în cartierul Valea Cenchii din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane.

Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, la intersecția cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani.

CITEȘTE ȘI: Anul acesta solstițiul de iarnă vine dis-de-dimineață

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani și a pasagerei dreapta față, de 76 de ani.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Accident în vestul țării, produs de un tânăr în vârstă de 19 ani. Două persoane și-au pierdut viața

  1. Doi morti,arestat pe loc si 20 de ani de inchisoare fara eliberare. Si e putin 10 ani pt o persoana omorita. Asa devin toti mai atenti si mai responsabili. Altfel, ii scapa altii , si mai pot omori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *