Accident în vestul țării. Oameni răniți, circulație blocată

accident smurd 1

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi după-amiază pe DN 66, în zona localităţii Băcia, din judeţul Hunedoara, după ce un şofer din Cluj nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina, oprindu-se într-un gard.

CITEȘTE ȘI: Nici nu a intrat bine în România și a ajuns la închisoare. Pățania unui bărbat la frontiera de vest

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, autoturismul implicat în accident era condus de un bărbat de 61 de ani şi se deplasa de la Călan spre oraşul Simeria.

„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi doi pasageri din maşină au fost răniţi. În cauză a fost întocmit un dosar penal”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Circulaţia a fost blocată câteva zeci de minute în zona accidentului, pentru acordarea primului ajutor victimelor şi pentru măsurătorile prevăzute în astfel de situaţii.

sursa: agerpres.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *