Accident în Timișoara. Un bărbat a căzut pe portbagajul unei mașini aflate în mers

Incident suspect într-un oraș din vestul țării

Accident în Timișoara. Un bărbat a căzut pe portbagajul unei mașini aflate în mers.

Astăzi, 9 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe viaductul Căii Ferate, situate pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu Timișoara, pe portbagajul unei mașini aflate în mers, condusă de un bărbat în vârstă de 24 de ani.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara pierde procesul privind triplarea impozitelor pentru clădiri nerezidențiale ale persoanelor fizice

De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj medical SAJ, care a transportat bărbatul în vârstă de 67 de ani la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *