Accident grav pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara

Accident grav pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara

Joi, 29 iunie 2023, în jurul orei 17:25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma producerii unei accident rutier pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara.

De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care, unul răsturnat, în care se aflau două persoane.

„În urma evenimentului au rezultat două victime, dintre care, o persoană de sex feminin a rămas blocată în autoturismul răsturnat (pasager). Aceasta a fost transportată la spital de către ambulanța SAJ, în stare conștientă și cooperantă. Conducătorul autoturismului a fost evaluat medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

Conducătorul celuilalt autoturism implicat în accidentul rutier nu a necesitat îngrijiri medicale”, a transmis ISU Timiș.

Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Timiș / Kovacs Cristian


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *