Accident grav pe Calea Șagului: 3 mașini implicate, un om a murit

Accident grav pe Calea Șagului: 3 mașini implicate, un om a murit

Un grav accident rutier a avut loc pe DN 59 – Calea Șagului. Au fost implicate 3 autoturisme, în care se aflau 4 persoane.

CITEȘTE ȘI: Ziua și accidentul, între Giroc și Timișoara. Locuitorii sunt revoltați și cer soluții

“În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, care circula regulamentar.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a  fost proiectat într-un alt autoturism care circula paralel cu acesta”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Din nefericire, a rezultat decesul bărbatului de 51 de ani și rănirea conducătorului auto de 22 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

sursa foto: Facebook-InfoTrafic jud. Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *