Accident grav pe A1: o mașină încărcată cu băuturi s-a răsturnat și apoi a luat foc. Trafic blocat

accident A1 15

Traficul este blocat marţi dimineaţă, pe sensul către Deva al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Şibot, după ce o maşină încărcată cu băuturi s-a răsturnat, ulterior izbucnind un incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită.

”Pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 339, pe sensul către Deva, în apropierea localităţii Şibot, judeţul Hunedoara, un ansamblu rutier încărcat cu băuturi a acroşat parapetul median şi s-a răsturnat pe banda de urgenţă, apoi a izbucnit un incendiu”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă traficul rutier este oprit pe sensul către Deva pentru a permite lichidarea incendiului.

În zona accidentului s-a format coloană de autovehicule de aproximativ 2 kilometri, astfel că şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă, conform stiripesurse.ro.

Foto: G4Media.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *