A venit iarna: a nins abundent într-o zonă îndrăgită de mulți timișoreni

Drumuri închise sau cu restricționare de tonaj, din cauza zăpezii

Temperaturile au scăzut, iar în anumite zone s-au apropiat de limita înghețului. Din acest motiv, în munții Apuseni înregistrăm primul episod de iarnă veritabilă din acest sezon.

În zona Arieşeni, din munţii Apuseni, un loc îndrăgit de foarte mulți timișoreni, temperatura a scăzut până la un grad Celsius iar ploaia care a căzut întreaga zi s-a transformat în ninsoare.

Începând din această noapte şi până mâine la ora 18.00, în zona Munţilor Apuseni vântul va sufla tare, cu viteze de până la 100 de km/h, anunţă ANM.

De joi, vremea se va încălzi uşor în întreaga ţară, potrivit stiripesurse.ro.

Cerul va fi variabil, dar din orele serii şi pe parcursul nopţii nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de vest a teritoriului. Va ploua în general moderat cantitativ (izolat peste 15-20 l/mp) în Banat, Crişana şi Maramureş şi pe spaţii mici şi slab în vestul Olteniei şi al Transivaniei. Maximele vor atinge, vineri 23 de grade Celsius, uşor mai ridicate în Muntenia şi Dobrogea.

Foto: Facebook/Snow Rippers


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *