A venit curentul la Lugoj, dar problema rămâne nerezolvată în alte localităţi

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, s-a arătat indignat de nepăsarea Enel.

„Lipsa de organizare și precara capacitate de mobilizare în situații de urgență a multinaționalei Enel sunt două dintre problemele care s-au simțit din plin zilele astea, deși de nenumărate ori au garantat că pe viitor va fi altfel. Suntem în situația în care avem zeci de mii de cetățeni, școli și spitale fără curent electric, iar compania nu dă semne că înțelege responsabilitatea pe care o are față de societate. După ce sâmbătă a refuzat ajutorul instituțiilor statului, Jandarmerie, Ministerul Energiei, ISU, nici măcar duminică, atunci când a devenit evident pentru toată lumea că sunt depășiți de situație și de realitate, cei de la Enel nu conștientizează situația dramatică pe care o provoacă în Timiș prin lipsa de seriozitate și implicare față de cetățeni. Între timp, școlile sunt închise pentru că nu au curent, două spitale funcționează pe generator, iar mii de oameni nu au căldură în casă. Trag un semnal de alarmă către Enel să se trezească și să dea dovadă că își respectă abonații”, a spus Călin Dobra.

Trei generatoare ale ISU au ajuns, duminică seară, la Făget. Containerele logistice tip IV de 510 KWA asigură energia electrică la Spitalul TBC, alimentează două cartiere, un site de telecomunicații și Stația de pompieri Făget. Lugojul a fost parțial realimentat cu apă. Ieri, la orele prânzului, cinci containere logistice de tip IV ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență erau amplasate la Făget și Lugoj. Unul dintre generatoare aparține județului Timiș, restul fiind împrumutate din Alba, Arad, Bihor și Hunedoara. Acestea asigură energia electrică pentru un spital, o stație de pompieri, locuințe individuale și stații de pompare a apei. La nivelul țării, există 50 de asemenea containere logistice de tip IV, care au fost achziționate prin fonduri europeane.

Între timp, E-Distribuție Banat a comunicat, luni, situația din teren: „Un număr de 93 de echipe ale E-Distribuție și ale contractorilor se află pe teren pentru remedierea avariilor apărute în rețelele de înaltă și medie tensiune aflate în aria de responsabilitate a E-Distribuție Banat. În cursul nopții și dimineții au fost instalate grupuri electrogene în județul Timiș (Spitalul din Făget, o stație de carburanți, Uzina de apă 2, clienți casnici), județul Arad (clienți casnici) și județul Caraș Severin (clienți casnici din localitățile Fârliug, Marga, Târnova, Brebu, Sacu).

În cursul zilei de astăzi, echipele vor interveni prioritar la linia de înaltă tensiune ce deservește orașul Lugoj, precum și pentru instalarea de noi grupuri electrogene pentru alimentarea consumatorilor, în zonele unde conectarea generatoarelor poate fi realizată în condiții de siguranță. În data de 17 decembrie, la ora 10, situația era următoarea: În regiunea Banat se intervine pe L110 kV Iaz-Nădrag și pe L110 kV Timișoara-Buziaș, iar la celelalte se derulează în continuare operațiuni de verificare a liniei (L110 kV Lugoj-Făget, L110 kV Bocșa-Câlnic, L110 kV Reșița-ICMR (circuit 2), L110Kv Iaz-Oțelu Roșu, L110 Lipova-CFR Vărădia).

Totodată sunt nefuncționale stațiile de transformare 110kV/MT Lugoj, Buziaș (preluată parțial pe alte linii de medie tensiune), Făget, Nădrag, IURT Lugoj, CFR Lugoj (preluat consumul pe alte linii de medie tensiune). În judeţul Timiș erau nealimentate 50 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 57 de localităţi. În județul Caraș Severin erau nealimentate 31 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 49 de localităţi.

În judeţul Arad erau nealimentate 18 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 30 de localităţi. În județul Hunedoara erau nealimentate 27 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 34 de localităţi. Pe fondul codului portocaliu de zăpadă și vânt, printre cauzele care au produs defecțiuni ale rețelei de distribuție a energiei electrice se numără copaci rupți sub greutatea zăpezii depuse, căzuți peste liniile de înaltă și medie tensiune, izolatori sparți, conductoare contorsionate”.

UPDATE

E-Distribuție Banat nu a comunicat vreun termen de remediere a situației, însă luni, în jurul orei 14, a fost reluată alimentarea cu curent electric în municipiul Lugoj.

Contactează autorul la: [email protected]


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns