A trecut în eternitate unul dintre cei mai cunoscuți medici ai Timișoarei.
A plecat la cele veșnice, în data de 16 ianuarie, prof.univ.dr. Trăilă Nicola, unul dintre marii maeștri ai școlii de chirurgie din România.
Născut în data de 5 octombrie 1942, în comuna Ciudanovița, din județul Caraș-Severin, și-a început formarea profesională în cadrul Institutului Medico-Militar Bucureşti (astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”), după absolvirea căruia a lucrat doi ani ca medic de medicină generală la Şantierul Porţile de Fier.
Ulterior, a început rezidenţiatul de chirurgie generală în cadrul Clinicii de chirurgie de urgenţă sub îndrumarea profesorului doctor Ioan Mureşan, fondatorul şcolii chirurgicale timişorene.
Formarea sa profesională s-a realizat într-un colectiv de chirurgi excepţionali, la dezvoltarea sa contribuind şi întâlnirea cu alţi titani ai chirurgiei româneşti, precum prof. dr. Ion Juvara şi prof. dr. Dan Gavriliu, avându-l drept maestru pe prof. dr. Constantin Caloghera.
Profesorul Nicola și-a desăvârşit formarea profesională în numeroase centre chirurgicale prestigioase din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj) şi internaţionale (Paris, Cambridge, Houston), practicând chirurgia generală, de urgență și oncologică, timp de 40 de ani, între 1971 – 2011.
Ca profesor al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara a participat activ la viața universitară, contribuind la formarea studenților și viitorilor medici, ca șef al Disciplinei de Semiologie Chirurgicală II (1993 – 2011).
Tot în aceeași perioadă, a fost șeful Clinicii II Chirurgie Generală şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (Clinicile Noi), pe care a condus-o cu măiestrie timp de 18 ani, marcându-i evoluția și implementând tehnici chirurgicale inovatoare, precum introducerea în România a conceptului de nodul santinelă, a chimioterapiei intraperitoneale în regim hipertermic, cecostoma extraperitoneală, extraperitonealizarea pancreasului, chimioterapia intraarterială în cancere şi multiple procedee în chirurgia minim invazivă.
Profesorul Nicola a avut contribuţii de mare valoare în literatura chirurgicală de specialitate, prin zeci de tratate, lucrări remarcabile și articole în publicații de prestigiu.
Totodată, a avut un interes deosebit pentru domeniul artei, prin dezvoltarea unui doctorat în arte plastice, organizarea de tabere de sculptură, susținerea a numeroase proiecte culturale și publicarea unor cărți de aforisme, despre istoria chirurgiei și a Banatului.
Profesorul Trăilă Nicola a adus un elogiu profesiei sale, fiind recunoscător timpului petrecut în miezul chirurgiei.
Iată ce spunea cu ocazia ultimei sale apariții editoriale, Elogiu Chirurgiei, publicată la Editura Victor Babeș a UMFVBT în anul 2019:
„Elogiul pe care doresc să îl aduc unei profesii dificile și de mare responsabilitate cum este chirurgia se răsfrânge evident și asupra slujitorilor săi.
Ei sunt cei care o practică, o continuă și o dezvoltă, ei o transmit urmașilor.
Personal îmi exprim credința că tot omul care și-a respectat meseria, a iubit-o cu ardoare și a închinat-o semenilor săi ajunge într-un final la un moment de cumpănă, când se așează pe gânduri și se întreabă: Ce am făcut? Ce am lăsat? Este în fond o revedere a sinelui, mai bine zis o întoarcere spre sine, într-o credință păstrată pe un parcurs introspectiv durabil de tinerețe fără bătrânețe.
De crezi că ai contribuit la creșterea ei, a meseriei, ai obligație să o dezvălui, să o așezi în fața doritorilor de progres, să o refaci explicativ.
Este ceea ce încerc să fac și eu în continuare cu măsură și evlavie, ca începător șaptezecist.
Demersul meu nu este un eseu, adică o încercare de a lansa întrebări fără răspuns sau teze fundamentale de comportament profesional.
El este sumarea unei experiențe trăite la înalt nivel tensional din care am extras practici relevante pentru un chirurg….
Astăzi sunt înconjurat de sine-mi, dar nu plin de el.
Mă gândesc la faptul că mai fiecare dintre noi are un parcurs asemănător.
E necesar numai curajul dezvăluirii lui.
Cât despre mine, îmi pare că am trăit mai multe tinereți și încerc acum să o alungesc pe ultima.
Astăzi, îi sunt recunoscător timpului trăit în miezul chirurgiei, prin care am ajuns „în vorbă” cu Dumneavoastră, și cer iertare celor cărora, de-a lungul vremii, nu le-am oferit o îndestulătoare dragoste”.
