A murit episcopul Gurie, al Devei şi Hunedoarei. Părintele era internat la ATI, cu COVID 19, deși fusese vaccinat. Avea 52 de ani

Episcopul Gurie, al Devei şi Hunedoarei, a murit, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde fusese internat, după infecţia cu Sars-CoV-2. A doua zi, pacientul în vârstă de 52 de ani a fost transferat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, cu plămânii afectaţi de virus în procent de aproape 70 la sută. Potrivit unor surse medicale, părintele Gurie fusese vaccinat împotriva Covid 19.

El conducea Episcopia Devei şi Hunedoarei din anul 2009, de la înfiinţarea ei.

Biografia episcopului Gurie

„Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19. Episcopul Devei şi Hunedoarei fusese internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a agravat în urmă cu două zile şi a fost intubat”, informează basilica.ro.

Potrivit publicaţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române: PS Gurie (Grigorie Georgescu) ar fi împlinit la finalul acestui an vârsta de 53 de ani.

S-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti, judeţul Cluj, din părinţii Teodor şi Maria Georgiu. A urmat Şcoala generală cu clasele I-IV din satul natal şi clasele V-VIII la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1976-1984), apoi Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992) şi Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licenţă).

A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, secţia de Teologie Sistematică (1996-1997), cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001). Când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova era frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989), apoi a devenit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996) şi a fost tuns în monahism cu numele Gurie. A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990) şi ieromonah (1992); a fost eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova în perioada 1992-1996, a fost hirotesit protosinghel în 1996, apoi arhimandrit, în 2001.

A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în perioada martie 2000 – august 2001. În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”. În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (2009).

Studii şi în Italia

Cât a fost la studii în Italia, a înfiinţat comunităţile ortodoxe române din Padova, Pordenone, Treviso şi Verona, a editat publicaţia lunară, Lumină Lină, a parohiei din Padova, a publicat diferite articole în presa religioasă din Italia (Oriente Cristiano, Difesa del popolo, II Gazzettino, Portavoce, ş.a.) dar şi în reviste din ţară. A fost coautor la volumele „Meditaţii duhovniceşti la sfârşit de modernitate” (1999) şi „ Despre mântuirea sufletului în era postindustrială” (2001), a ţinut conferinţe pe teme de spiritualitate ortodoxă în ţară şi străinătate. Din 2011 predă în calitate de profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.