A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara / Video

A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara

De luni, 4 octombrie, timp de cinci zile, medicii, asistentele, dar și infirmierele și toți cei care lucrează în zona administrativă a Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara se pot imuniza cu doza a treia de ser Pfizer.

Lor li se vor alătura, de marţi, angajații Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. În fiecare zi, timp de trei ore, asistenții medicali din secțiile de Terapie Intensivă și Pneumologie își vor imuniza colegii. În prima zi, au fost vaccinate peste 50 de cadre medicale.

“L-am făcut ca să mă protejez. Statisticile arată că, după 6 luni, atât după boală, cât și după vaccin, protecția scade foarte mult. Și, atunci, având în vedere contextul pandemiei, al acestui al 4-lea val, în care contagiozitatea este foarte mare și numărul de cazuri uriaș, există riscul să ne îmbolnăvim. Pentru a crește această protecție, am ales să îmi fac a treia doză”, spune dr. Virgil Musta, șef Secție Boli Infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

“M-am vaccinat cu a treia doză. Consider că este foarte important să facem cu toți asta. Noi observam zi de zi, fiind expuși virusului, prin profilul specialității noastre, că vaccinul chiar este eficient. Ne-am și testat, am și venit în contact cu pacienți și cu colegi și eu, cel puțin, nu m-am infectat”, spune Daniel Gipă, medic rezident ATI.

În campania de imunizare care a început în decembrie 2020, peste 95 la sută dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara s-au vaccinat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara / Video

  1. De unde acesti pseudomedici scot treaba cu „protectia” care nu ar fi suficienta dupa o anumita perioada?!
    Nu e nevoie de un numar mare de anticorpi mereu prezenti, doar nu ai infectie mai mereu prezenta in organism!
    Organismul, trecand prin boala, a invatat cum trebuie sa lupte cu virus si cand va fi nevoie, in cazul unei infectari, va crea numarul necesar de anticorpi etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *