A fost anunţată data de la care se vor mări alocaţiile copiilor

Guvernul Ludovic Orban va adopta o ordonanță de urgență prin care amână până la data de 1 august 2020 termenul de intrare în vigoare a dublării alocațiilor de stat pentru copii, potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

„Pentru a face lumina in chestiunea alocatiilor. Din 2008 cresterile au fost realizate la initiativa PNL. In 2015 prima oara, dupa ce timp ce 7 ani nu a fost crescuta si ulterior in 2019. Aparitia intempestiva acestui proiect de lege, tot in 2019, ne-a creat o problema foarte mare. Efortul bugetar necesar pentru dublarea alocatiilor este de peste 6 miliarde, in conditile in care bugetul pe anul acesta trebuie sa faca fata unor cresteri de pensii si salarii datorita legilor aflate in vigoare”, a zis premierul Ludovic Orban, in debutul sedintei de Guvern.

Potrivit acestuia, „va trebui sa vedem cu evolueaza economia” şi în funcţie de asta „vom creste alocaţiile la rectificarea bugetara” care va avea loc dupa data de 1 iulie.

Orban nu a spus însă dacă se vor dubla sau vor creşte cu mai puţin, ci doar că va fi o creştere.

Sursa: stiripesurse.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns