Un tânăr de 32 de ani şi-a ucis iubita de 70 de ani, nemulţumit de relaţia lor intimă

criminal valcea

Nemulţumit de relaţia intimă pe care o avea cu iubita sa de 70 de ani, un tânăr de 32 de ani, din Vâlcea, a decis să îi ia viaţa femeii. Astfel, pe fondul unor neînţelegeri cu aceasta legate de relaţia lor intimă, a bătut-o pe femeie, apoi a înjunghiat-o în inimă.

El a fost reţinut de poliţişti, însă a fugit de sub escortă, în drum spre Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea. Poliţiştii l-au prins, ulterior.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului C. Mihai, pentru omor şi evadare.

Potrivit rechizitoriului, tânărul s-a deplasat la locuinţa concubinei sale T.M., în vârstă de 70 ani, şi pe fondul unor neînţelegeri cu aceasta legate de relaţia lor intimă, a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, lovind-o de mai multe ori, cu un cuţit, în zona inimii, provocându-i multiple plăgi înjunghiate care au determinat moartea acesteia.

Ulterior, în timp ce era condus de la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalului Vâlcea către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, a fugit de sub escorta organelor de poliţie.

După ce a parcurs în fugă o distanţă de aproximativ 30 metri, reuşind astfel să evadeze, a fost urmărit şi imobilizat de către escortă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, informează observator.tv


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *