Concertul simfonic care va avea loc în această seară pe scena sălii „Capitol” a Filarmonicii de Stat „Banatul” din Timişoara va fi dirijat de maestrul Jonathan Pasternak (foto) şi va oferi melomanilor prilejul de a se delecta cu un program ce cuprinde „Preludiu la unison” de George Enescu, Concertul pentru două piane, percuţie şi orchestră de Béla Bártok, şi Simfonia a VII-a în re minor, op.70, de Antonin Dvořák.
„Seara va debuta cu un preludiu unic în istoria muzicii: cel compus de George Enescu în deschiderea Suitei pentru orchestră nr.1, în Do Major op.9. Este celebrul <<Preludiu la unison>>, o idee genială, o melopee infinită cu caracter cvasi-improvizatoric. O întreagă orchestră de coarde va cânta ca o singură vioară. Doar după măsura 80 va apărea şi un timpan în tremolo, într-o nuanţă discretă. Această pagină muzicală a constituit un gest de mare curaj artistic al unui tânăr de numai 21 de ani, într-o perioadă dominată de armoniile sofisticate ale expresioniştilor francezi.
Inspirată de monodia cântecului nostru popular, desfăşurarea melodică are o libertate expresivă ce nu are nevoie de armonie sau polifonie. Desigur, libertate, dar trebuie să menţionăm că cele 139 de măsuri sunt construite pe modelul lui Fibonacci, pe secţiunea de aur descoperită de acesta în anul 1202. Nu se ştie dacă Enescu cunoştea legea proporţiilor perfecte sau dacă geniul său i-a dictat intuitiv cum să organizeze acest miraculos material sonor.
Va urma Sonata pentru două piane şi percuţie, de Béla Bartók. Aceasta a fost comandată pentru un concert aniversar al Societăţii Internaţionale pentru Muzică Contemporană, în 1938. Compozitorul şi soţia sa, Ditta Pásztory, au interpretat-o împreună la premieră. Cum piesa presupune şi doi percuţionişti, au fost invitaţi să li se alăture Fritz Schiesser şi Philipp Rühlig, iar publicul şi presa au primit lucrarea cu entuziasm. Mai apoi, familia Bartók a interpretat sonata şi la Town Hall din New York.
În anul 1940, la sugestia publicistului Heinsheimer, Bartók a orchestrat sonata, care a devenit concert. Partiturile soliştilor au rămas neschimbate. În 1943, Béla Bartók şi Ditta Pásztory au prezentat concertul la New York, dirijor fiind Fritz Reiner. A fost ultima apariţie a lui Bartók pe scenă. Doi ani mai târziu, acesta s-a stins din viaţă din cauza unei leucemii.
Soliştii din seara aceasta vor fi pianiştii Anna Petrova şi Josu de Solaun, respectiv percuţioniştii Torino Tudorache şi Szekeres Ferencz.
Concertul se va încheia cu Simfonia a VII-a a lui Antonin Dvořak. Simfoniile a VII-a, a VIII-a şi a IX- reprezintă culmea creaţiei a maestrului ceh. Primele două stau în umbra Simfoniei <<Din lumea nouă>>, care este cea mai populară. Totuşi, fiecare dintre cele trei arată un alt aspect al personalităţii compozitorului.
Publicul prezent în seara aceasta la <<Capitol>> va asculta aşadar o lucrare foarte ambiţioasă în structură, furtunoasă şi cu un mesaj ce se desprinde de şcoala cehă, dobândind anvergură internaţională. Lucrarea a fost finalizată la 17 martie 1885, fiind executată în primă audiţie în aprilie, acelaşi an, la St.James`s Hall din Londra. Dacă succesul ei a fost extraordinar, publicarea s-a dovedit un coşmar. Editorul german Fritz Simrock a făcut totul pentru a-l irita pe muzician. Întâi a afirmat că nu poate publica lucrarea fără să aibă reducţia la două piane.
Neamțului nu-i convenea nici numele ceh de Antonin, ci dorea ca semnătura să fie Anton. La fel, titlul trebuia să fie în limba germană. Voia ca dedicaţia pentru Societatea Filarmonică din Londra să fie omisă de pe partitură.
Toate aceste cereri discriminatorii l-au determinat pe Dvořak să-i ceară lui Simrock nişte bani în avans. Editorul i-a oferit 3.000 de mărci, o sumă derizorie, pe care dublat-o abia când artistul l-a informat că alţii ar fi fost bucuroşi să-i dea de două ori pe-atât”, subliniază Mircea Tătaru în avancronica sa de concert.
