Comuna Lenauheim este una dintre cele mai populate din județul Timiș, înregistrând, în cele trei localități componente, 6.373 de locuitori (în iulie 2017).
La reședința acesteia se adaugă satele aparținătoare Bulgăruș și Grabaț.
Ca mărime, aceste localități sunt apropiate. De aceea, a moderniza toate străzile acestei comune nu este un lucru simplu.
În primul rând, este nevoie de bani și nu puțini. Recent, însă, prin semnarea unui contract de finanțare din fonduri europene gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, banii vor începe să vină.
Astfel, proiectul de asfaltare a nouă kilometri de străzi din cele trei localități a primit o finanțare de aproximativ trei milioane de lei (700.000 de euro).
Un alt proiect pentru asfaltări de drumuri interioare se află în lucru, urmând a fi depus la Ministerul Dezvoltarii pentru a solicita prin el fonduri din PNDL II extins.
Prin acesta alți 8,1 kilometri ar urma să fie asfaltați. După finalizarea celor două investiții ar mai rămâne pietruiți în cele trei localități doar patru kilometri de străzi, în general periferice și secundare.
Deși, la această dată, comuna Lenauheim nu este la standarde civilizate în privința infrastructurii sale rutiere, prin cele două investiții are șanse ca, în anii următori, acest lucru să se realizeze, schimbând astfel în bine viața locuitorilor săi.