La 13 ani copiii încă se mai joacă. Încă nu au dat de greutățile vieții, dar în ziua de Rusalii unui copil de 13 ani se pare că acestea i s-au arătat și a fost mult prea mult pentru el.
A hotărât că nu mai există nimic bun pe lumea asta și a luat decizia de a se sinucide.
Copilul, împreună cu sora lui geamănă care l-a și găsit și care este încă în stare de șoc, făcea parte dintr-o familie cu o situație precară, însă nu avea probleme.
CITEȘTE ȘI: Bunică ucisă de nepotul de 9 ani. Anchetatorii au fost şocaţi când au aflat ce l-a scos pe copil din minţi
Liniștit și la locul lui. Tocmai de aceea motivele care l-ar fi împins la acest gest sunt inexplicabile.
La o vârstă la care copiii încă se joacă, o vârstă la care un tânăr nu ar trebui să simtă greutatea lumii, ci să fie dornic de viață și de ceea ce îi poate oferi, acest băiat a simțit – și, probabil, nediscutând cu nimeni- că drumul lui trebuie să se încheie aici și să nu mai ajungă să cunoască cât de frumoasă poate fi viața.
Cum am amintit, motivele care l-ar fi împins pe adolescent să comită acest gest necugetat nu sunt cunoscute.
„În data de 26 mai, în jurul orelor 22:00, în podul unui imobil de pe raza localității Șiria a fost găsit spânzurat un copil de 13 ani.
În urma verificărilor efectuate de o echipă de specialiști criminali, la nivelul corpului nu au fost indentificate urme de violență, iar corpul adolescentului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru a stabili care au fost motivele care l-au determinat pe tânăr la acest gest necugetat”, ne-a declarat, contactată de Special Arad, purtătorul de cuvânt din cadrul IJP Arad, Lorena Radu, scrie specialarad.ro.