Un şofer îi cere unui poliţist 35.000 de euro daune materiale şi morale. Ce s-a întâmplat

accident masina politie

Procurorii au anuntat ca au finalizat rechizitoriul prin care un fost politist din vestul tarii a fost trimis in judecata.

Barbatul care lucra la postul de Politie Ciclova Romana iar acum e pensionar, a fost trimis în judecata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, dupa ce a provocat un accident de circulatie pe 14 iunie 2014. Inculpatul, in calitatea de agent sef principal de politie si sef de post la Postul de Politie Ciclova Romana, alaturi de colegul sau de echipaj, a oprit pentru control un autoturism condus de catre un barbat.

“Cu acest prilej, constatandu-se ca soferul oprit pentru control prezenta indicii certe ale consumului de alcool, inculpatul alaturi de colegul sau l-a condus pe acesta la sediul Politiei din Oravita în vederea efectuarii unei testari cu aparatul alcooltest.

Inculpatul, în timp ce conducea pe strada Vasile Alecsandri din Oravita autospeciala politiei Dacia Logan cu o viteza de 56 km/h, mai mare decat limita legal admisa, de 50 km/h, stabilita cu prilejul efectuarii unei expertize de specialitate, a pierdut controlul asupra volanului autoturismul izbindu-se de un cap de pod.

În urma impactului, soferul oprit pentru control, care ocupa bancheta din spate a masinii de politie, a suferit vatamari ale integritatii corporale ce au necesitat în vederea vindecarii un numar de 200 zile de îngrijiri medicale. Victima accidentului s-a constituit parte civila cu suma de 35.000 euro, reprezentand despagubiri materiale si morale“, au anuntat pentru Resita.ro, procurorii caraseni.

Rechizitoriul a fost întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Caras-Severin. Dosarul s-a înregistrat la Judecatoria Oravita si a fost avizat de prim-procurorul Laura Gabriela Iancu.

Foto: resita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Un şofer îi cere unui poliţist 35.000 de euro daune materiale şi morale. Ce s-a întâmplat

  1. pentru pensia aia nesimtita a muncit acel om va aparat de hoti si borfasi .fie sarbatoare sau sambete si duminici a plecat din sanul familiei sa va protejeze . popor ingrat si fara lipsa de respect .

  2. cand le dati la parlamentarii pensii nesimtite si au vacante pe an cate 3 chiar 4 si u fac nimic fac doar legi favorabile lor si nemurilor lor atit acolo nu vedeti PENSIILE NESIMTIE . LE VEDETI NUMAI LA POLITISTI . EI AU MUNCIT PT. ACELE PENSII 25 DE ANI FARA SARBATORI FARA VACANTE SAU LIBERE . POPOR INGRAT SI FARA LIPSA DE RESPECT

  3. Fata de anii de serviciu , mult prea putini si fata de studiile absolvite , raportat si la alte categorii de ,, oameni ai muncii ,, aceste pensii sint mult prea mari , sint o bataie de joc fata de o foarte mare parte a populatiei acestei tari , inainte de 1989 , aceste pensii erau mult mai bine echilibrate , nu existau aceste discrepante uriase , exemplu , activitate de 45 de ani , pensie de 1500 net , foarte inteligent , nici nu mai are rost sa mai comentez .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *