Doar norocul l-a ţinut în viaţă…

accident 39

Un client al unui taximetrist a avut parte de aventura vieţii sale, în drumul său prin Timişoara. El a reuşit să scape ca prin minune după ce câteva ţevi s-au oprit în… tetiera banchetei pe care stătea.

Totul s-a petrecut, miercuri, pe Calea Lugojului. În spatele taximetrului circula o camionetă care transporta câteva ţevi neasigurate corespunzător. Când şoferul a pus frână, ţevile au fost proiectate în luneta taximetrului, oprindu-se în tetieră, chiar în dreptul locului unde stătea clientul.

Bărbatul nu a fost rănit, însă cu siguranţă are motive de a cugeta la această întâmplare care ar fi putut avea urmări tragice.

La faţa locului a fost prezent un echipaj al poliţiei locale care a asigurat zona până la eliberarea carosabilului. Nefiind vorba de victime, se pare că persoanele implicate au gestionat pe cale amiabilă această situaţie.

Este, totuşi, un semnal de alarmă îndreptat spre şoferii care pornesc la drum fără să-şi asigure încărcătura.

Foto: Facebook Info Trafic Jud. Timiş


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *