Cu toate că și-a susținut sus și tare colaboratorii care se află pe lista beneficiarilor de terenuri gratuite de la primărie pentru construirea de case, Nicolae Robu și-a mai nuanțat marţi poziția vizavi de această situație.
Mai întâi a spus, referitor la nemulțumirile celor care au contestat lista, că „dacă cineva este nemulțimit nu înseamnă că are și dreptate”. Apoi a adăugat: „Terenurile pentru case nu sunt ca tombola de la Coca-Cola, unde angajații nu participă”.
Totuși, având în vedere că Grigore Grigoroiu este consilier local și beneficiar al unui teren, a admis că ar putea exista o discuție despre un conflict de interese. Grigoroiu nu ar fi avut, însă, nici o constribuție la elaborarea criteriilor de selecție și, mai mult, la ora aprobării acestora, nici nu avea de gând să-și depună dosarul.
Cam aceeași ar fi situația și în cazul consilierului local Ilare Bordeașu, al cărui fiu se regăsește pe lista beneficiarilor de teren. Primarul Timișoarei a opinat că ar trebui văzut dacă alesul a participat la votarea hotărârii privind criteriile.
Cât despre reacția lui Călin Dobra (în calitate de președinte executiv al PSD Timiș) după apariția controversatei liste, Nicolae Robu a spus: „Nu mă așteptam de la domnul președinte Călin Dobra să fie semnatar al acestor bazaconii”.
Terenurile inapoi D-nule primar Robu. Gata cu pomenile pentru liberali, sa puna mana la munca sa castige bani si apoi sa-si cumpere cate terenuri doresc. Hai gata cu circul trece toata lumea la treaba.