
Administrația Fritz a dat-o în judecată pe fosta consilieră locală USR Aida Szilagyi
După mai bine de trei ani și jumătate de la data (28 noiembrie 2022) la care Curtea de Apel Timișoara a anulat, printr-o sentință definitivă, autorizația de construire care a stat la baza extinderii unei case unifamiliale în ditamai blocul, la locul faptei, situația este neschimbată. Mansarda construită ilegal la imobilul aparținând fostei consiliere USR Aida Szilagyi, pe Strada Rapsodiei, a rămas intactă, la fel ca și funcționarea clădirii în regim de locuințe colective, cu apartamente distincte ocupate de chiriași diverși și nu de familia doamnei menționate mai sus.
După publicarea, în 6 februarie a.c., a articolului intitulat “Blocul fostei consiliere locale USR Aida Szilagyi revine în forță: <soluția> găsită pentru intrarea în legalitate a fost ridiculizată de arhitecții Timișoarei”, am adresat Primăriei Municipiului Timișoara un set de întrebări punctuale. Le redăm în cele ce urmează.
Întrebări pe adresa primăriei
“1. Cum a putut fi înregistrată în Primăria Municipiului Timișoara, în data de 15.01.2026, și apoi înaintată spre analiză în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din 5.02.2026, ca etapă prealabilă emiterii avizului arhitectului-șef, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire în vederea modificării construcției având regim de înălțime P+2E+Mp în construcție P+2E+Pod tehnic (amplasament lucrare – Str. Rapsodiei nr. 13 Timișoara; inițiator – Szilagyi Nicolae Sorin și Szilagyi Aida Sorina; proiectant – Pressoil SRL), în condițiile în care certificatul de urbanism nr. 107/30.01.2023 prelungit până la 29.01.2025 EXPIRASE CU UN AN ÎN URMĂ?

- În condițiile în care, timp de aproape 3 ani și jumătate (28.11.2022 este data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care au fost anulate autorizațiile de construire nr. 329/31.03.2017 şi nr. 2403/10.09.2008 emise de Primăria Municipiului Timișoara referitoare la imobilul edificat pe Str. Rapsodiei nr. 13 Timișoara), proprietarii imobilului, Szilagyi Nicolae Sorin și Szilagyi Aida Sorina, n-au întreprins demersurile de intrare în legalitate (un demers posibil prin demolarea mansardei despre care Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara au stabilit că a fost edificată prin încălcarea legii, nu printr-o eventuală transformare pe hârtie a mansardei în pod tehnic, stratagemă devoalată inclusiv de membrii CTATU Timișoara în ședința din 5.02.2026, pe care o vom aduce în discuție la punctul 3), ce măsuri concrete urmează să adopte Primăria Municipiului Timișoara, cunoscând că lipsa adoptării unor măsuri concrete într-un termen rezonabil poate fi apreciată ca refuz nejustificat de exercitare a atribuțiilor legale de către autoritatea publică locală în sensul Legii 554/2004?
- În ședința din data de 5.02.2026 a CTATU Timișoara (anexăm link-ul articolului publicat pe site-ul ziarului Renașterea bănățeană pe acest subiect, respectiv link-ul paginii de Youtube a PMT care conține înregistrarea audio-video a ședinței – https://renasterea.ro/blocul-fostei-consiliere-locale-usr-aida-szilagyi-revine-in-forta-solutia-gasita-pentru-intrarea-in-legalitate-a-fost-ridiculizata-de-arhitectii-timisoarei/;
– de la 1.43.00 până la final), în pofida susținerilor proiectantului Nicolae Olteanu (Pressoil SRL), toți membrii CTATU care au luat cuvântul au apreciat că imobilul de pe Str. Rapsodiei nr. 13 Timișoara, cu parter, 2 etaje și o mansardă îndeplinește, în realitate, funcțiunile unei locuințe colective, cu mai multe apartamente distincte, și nu funcțiunile unei locuințe unifamiliale, așa cum figura în autorizațiile de construire anulate definitiv de instanța de judecată și cum figurează și în prezent în evidențele OCPI (Cartea funciară nr. 431334 Timișoara, Str. Rapsodiei nr. 13, casă unifamilială în regim P+2E+Mp).

În completarea acestor aspecte, aducem următoarele precizări. Soții Szilagyi Sorin Nicolae și Szilagyi Aida Sorina nu au locuit niciodată în “casa unifamilială” cu parter, 2 etaje și mansardă de la adresa Str. Rapsodiei nr. 13, în care sunt edificate, în realitate, mai multe apartamente oferite spre închiriere (mașinile surprinse în parcarea amenajată în fața imobilului au cu totul alți proprietari decât familia care deține “casa unifamilială”), cei doi soți locuind într-o vilă situată pe aceeași stradă. De asemenea, tot soții Szilagyi Sorin Nicolae și Szilagyi Aida Sorin dețin în proprietate imobilul (demisol parțial+parter+mansardă și o piscină descoperită) situat în stânga așa-zisei “case unifamiliale”, imobil pe care l-au închiriat pe o perioadă îndelungată. Un alt aspect revelant este că, începând cu data de 22 aprilie 2023, la parterul “casei unifamiliale” de pe Str. Rapsodiei nr. 13 a început să funcționeze un centru educațional de aritmetică mentală, Smartykids Timișoara Sud, conform celor postate pe pagina de Facebook a respectivului centru (anexăm capturile foto), în totală contradicție cu funcțiunile aprobate prin autorizațiile de construire din 2008 și 2017, respectiv cele prevăzute în certificatul de atestare a existenței construcției nr. 339 din 26.06.2018, emis de Biroul Banca de Date Urbană din cadrul Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbane a Primăriei Municipiului Timișoara.
Pe cale de consecință, solicităm Primăriei Municipiului Timișoara să ne comunice dacă, în temeiul atribuțiilor ce revin autorității publice locale privind disciplina în construcții, a constatat și a sancționat schimbarea neautorizată a funcțiunii din casă unifamilială în locuință colectivă (apartamente distincte oferite spre închiriere la etajele 1 și 2), respectiv în centru educațional (amenajat la parter) a imobilului amplasat pe Str. Rapsodiei nr. 13.
- Luând în considerare că parterul imobilului de pe Strada Rapsodiei nr. 13 Timișoara, care figurează în evidențele OCPI drept casă unifamilială, s-a transformat, începând cu luna aprilie 2023, în spațiu cu altă destinație (SAD), solicităm Primăriei Municipiului Timișoara să ne comunice dacă proprietarii imobilului și, implicit, ai SAD-ului respectiv l-au declarat ca atare la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara în vederea achitării impozitului cuvenit”.
Un răspuns în bătaie de joc
Dacă viteza de reacție a primăriei a constituit o surpriză – am primit un răspuns după două zile -, în schimb, răspunsul în sine a corespuns pe deplin așteptărilor noastre. Fix așa ne închipuiam că vor arăta lămurile venite dinspre primăria de sticlă promisă de Dominic Fritz: “În prezent, ca urmare a unei decizii a instanței, nu există autorizație de construire pentru clădirea existentă pe strada Rapsodiei, nr.13. Instanța de judecată nu a dispus demolarea construcției, deși această măsură a fost solicitată de reclamant, astfel că pentru intrarea în legalitate, beneficiarul a înaintat o propunere, care a fost respinsă de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Beneficiarul poate continua procesul de intrare în legalitate și înainta propuneri noi, pentru autorizare”.

Cele trei fraze semnate extrem de transparent “Serviciul Comunicare” nu ne spuneau nimic din ceea ce nu știam deja și nu răspundeau în nici un fel întrebărilor noastre.
Nici un cuvânt despre cum a putut fi înregistrată în Primăria Municipiului Timișoara o documentație tehnică cu un certificat de urbanism expirat cu un an în urmă, nici un cuvânt despre măsurile concrete întreprinse de municipalitate în această speță, nici un cuvânt despre nesancționarea schimbării neautorizate a funcțiunii din casă unifamilială în locuință colectivă, respectiv în centru educațional a imobilului în cauză și, evident, nici un cuvânt despre încălcarea dispozițiilor legale privitoare la impozitarea distinctă a SAD-urilor.
“Mafia îngrozitoare din jurul lui Robu”, despre care se plângea – cu maximă ipocrizie, ținând cont că fix acea mafie o ajutase să ridice ilegal mansarda -chiar eroina articolelor noastre, Aida Szilagyi, cu puțin timp înainte de alegerile locale din 2020, în urma cărora au ajuns la butoane oamenii noi din politică, nu pare să fi rămas fără obiectul muncii…

Inspectoratul de Stat în Construcții nu inspectează, ci conspectează
În ziua în care trimisesem solicitarea de informații către Primăria Municipiului Timișoara, am adresat o parte dintre întrebări și Inspectoratului de Stat în Construcții din București, prezentând aceleași aspecte cu privire la imobilul de pe Strada Rapsodiei nr. 13. Celor de la ISC le-am solicitat să ne comunice dacă au dispus sau dacă vor dispune, prin reprezentanții lor din Timișoara, verificarea modului în care primăria și-a exercitat atribuțiile în materie de disciplină în construcții atât cu privire la atitudinea pasivă a municipalității vizavi de nedesființarea de către proprietar a mansardei ridicate ilegal, cât și cu privire la aceeași inacțiune a primăriei vizavi de transformarea casei unifamiliale în locuințe colective și SAD.
După două luni și jumătate de la solicitarea adresată ISC București, am primit următorul răspuns din partea Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș: “În urma sesizării dumneavoastră sus menționate, vă comunicăm că au fost solicitate Primăriei Municipiului Timișoara date și clarificări referitoare la aspectele semnalate, iar din răspunsul transmis instituției noastre rezultă:
- Direcția Autorizări și Control a înaintat Direcției Juridice a Primăriei Municipiului Timișoara Referatul nr. TMI2025-050504 din 21.11.2025, având ca obiect promovarea acțiunii în instanță în vederea obligării proprietarilor imobilului din Timișoara, str. Rapsodiei, nr. 13, înscris în CF Nr. 431334, la desființarea lucrărilor executate în baza Autorizațiilor de Construire nr. 2403/10.09.2008 și nr. 329/31.03.2017.
- În consecință, Municipiul Timișoara a formulat cerere de chemare în judecată, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 42940/325/2025, având ca obiect imobilul situat pe str. Rapsodiei nr. 13.
- Potrivit verificărilor efectuate de Primăria Municipiului Timișoara în evidențele proprii, nu au fost identificate autorizații de construire emise ulterior pentru modificări ale construcției realizate în baza autorizațiilor anulate prin Sentința civilă nr. 534/14.06.2022, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1185/28.11.2022.
- Referitor la activitatea desfășurată de centrul educațional <Smartykids Timișoara Sud>, Primăria Municipiului Timișoara precizează că pentru acest tip de activitate nu se emit avize sau acorduri de funcționare și nu intră în atribuțiile sale activitatea de control asupra acestor operatori.
Inspectoratul Județean în Construcții Timiș va analiza datele primite și aspectele semnalate, urmând să aplice dispozițiile legale incidente, în limitele competențelor instituției”.

Mult mai elaborată decât pseudo-răspunsul Primăriei Timișoara, adresa transmisă de către ISC Timiș aduce o noutate – procesul demarat de municipalitate împotriva soților Szilagyi -, fără să facă, însă, nici o referire la vreun control efectuat de această autoritate la fața locului. Practic, ISC Timiș s-a limitat să adreseze, la rândul său, întrebări către primărie, fără să trimită vreun inspector pe Strada Rapsodiei nr. 13, care să constate transformarea casei unifamiliale în locuințe colective și SAD și să ia măsurile legale. Desigur, pasivitatea Inspectoratului de Stat în Construcții în speța de față nu are nici o legătură cu instalarea la conducerea instituției, în luna martie a.c., a Adinei Szitar, la propunerea USR, adică a lui Dominic Fritz…
S-a prescris sau nu s-a prescris, aceasta-i întrebarea
Acum, având în față răspunsurile municipalității și inspectoratului în construcții, apare, firesc, un nou semn de întrebare: de ce Primăria Municipiului Timișoara ne-a ascuns faptul că a deschis proces împotriva soților Szilagyi pentru a-i obliga să demoleze mansarda ilegală?
Nu avem, deocamdată, o explicație certă, dar avem, în schimb, o bănuială. Pe portalul instanțelor, data înregistrării dosarului având ca obiect “obligația de a face”, în care Municipiul Timișoara și primarul Dominic Fritz figurează ca reclamanți, iar soții Szilagyi apar ca pârâți este 2 decembrie 2025, dar această zi poate fi ulterioară zilei în care acțiunea municipalității a fost depusă efectiv la Judecătoria Timișoara, ori zilei în care a fost depusă la poștă.

Dacă, însă, primăria a depus chiar în 2 decembrie 2025 cererea de chemare în judecată, atunci este foarte posibil ca instanța să respingă acțiunea ca fiind prescrisă, în condițiile în care termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul Civil (art. 2517) în cazul “obligației de a face” s-a împlinit în 28 noiembrie 2025, adică la fix trei ani de la pronunțarea sentinței definitive în speța de pe Rapsodiei 13.
Iar dacă așa stau lucrurile, înțelegem pe deplin decizia primăriei de a ne ascunde informațiile despre acest proces…






USR = spălători de creiere, falsii transparenți, falsii onești, agresivi cu rânjetul pe buze; din păcate toate autoritățile statutului nu opun rezistență
Este impresionant dar inainte de toate ingrijorator cum unii reusesc mereu sa iasa basma curata!