
Amenzi de 45.000 de lei după descoperirea unor deșeuri abandonate în Timiș
Comisarii Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au aplicat amenzi în valoare totală de 45.000 de lei, după ce au descoperit deșeuri abandonate ilegal pe un teren aparținând Primăriei Boldur, în localitatea Ohaba-Forgaci.
Garda de Mediu Timiș a realizat o acțiune mixtă de control, în 26 mai, ca urmare a solicitării Instituției Prefectului Județului Timiș, și a fost desfășurată împreună cu reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Banat și IPJ Timiș.
În urma controlului, au fost constatate depozitări de deșeuri abandonate și amestecate, fapt ce contravine prevederilor legislației privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor.
Pentru neconformitățile constatate, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 45.000 de lei și au dispus măsuri de remediere.
CITEȘTE ȘI: Administrația USR a Timișoarei se agață de șinele CFR și promite tren metropolitan din banii Ministerului Transporturilor
Totodată, a fost stabilită obligația readucerii terenului la starea inițială prin ridicarea tuturor deșeurilor și predarea acestora către operatori economici specializați și autorizați.
”Garda Națională de Mediu reamintește faptul că abandonarea deșeurilor este interzisă și afectează atât calitatea mediului, cât și sănătatea comunităților locale”, transmite Luci Musuroi, comisar-șef al Gărzii de Mediu Timiș.


