Timișoreanca Sofia Rădoi, pe podiumul laureaților Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română

Timișoreanca Sofia Rădoi, pe podiumul laureaților Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română

Timișoreanca Sofia Rădoi, pe podiumul laureaților Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română

”Am avut de mică în cap ideea că a vorbi corect e ceea ce ne face să fim demni” – sunt cuvintele unei tinere care, deși se află la o vârstă încă fragedă, a înțeles că modul nostru de exprimare este ca o carte de vizită.

Tânăra se numește Sofia Rădoi și este elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 16 ”Take Ionescu” din Timișoara.

”Literele au fost întotdeauna pasiunea mea.

Evident, alături de pisici – al treilea cuvânt pe care l-am rostit cu ajutorul literelor”, își amintește Sofia, găsind și un ”vinovat” pentru această sensibilitate literară – pe mama ei, care obișnuia să îi citească încă de când era ”o fetiță nu mai mare decât o sticlă de apă”.

Treptat, a ajuns să își dorească să citească singură, iar acest lucru s-a întâmplat înainte de a merge la școală. Iar de atunci, un fascinant univers s-a deschis în fața ei.

Prin pasiunea sa pentru litere, anul acesta, tânăra aduce la Timișoara premiul II obținut la Olimpiada Națională de Limba și literatură română pentru clasele V-VIII.

CITEȘTE ȘI: Banatul a câștigat titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Punctajul pe care tânăra l-a primit pentru lucrarea sa, de 93,25, a fost foarte aproape de cel al ocupantului primului loc – 94.

Dar pentru acest rezultat, Sofia s-a pregătit intens, conștientizând că plăcerea pentru un anumit obiect de studiu nu e suficientă dacă nu e dublată de muncă. Cel mai mult i-a dat de furcă fonetica, studiată în cadrul gramaticii, ”marele balaur al oricărei limbi”, dar pe care l-a învins obținând punctajul maxim la acest subiect:

”Anul trecut am ieșit pe locul doi la etapa județeană, la un punct distanță. Anul acesta, am tras mai tare ca niciodată, obținând prima diplomă și locul asigurat la următoarea etapă. Ajunsesem să lucrez câte șase ore pe zi, iar vacanța pascală nu a fost nici ea un repaus total”, a afirmat cu multă sinceritate tânăra.

În pregătirea sa, a fost sprijinită de profesoara de la clasă, Floarea Valentina Șandru, pe care Sofia a etichetat-o promt: ”profesoara ideală pentru oricine”. ”Împreună suntem imbatabile !”, a adăugat cu entuziasm.

Dincolo de concursul propriu-zis, experiența acestei olimpiade i-a îmbogățit călătoria vieții cu un popas de care, probabil, își va aminti cu plăcere peste mulți ani:

”Orașul a fost minunat, un complex al cunoașterii. Am găsit o cazare drăguță. Colegele mele au fost extrem de amabile și sincere și am legat o prietenie ce va ține pentru totdeauna”.

Etapa finală a olimpiadei s-a desfășurat la Cluj-Napoca, sâmbătă, 18 aprilie, fiind organizată festivitatea de premiere.

Din lotul care a reprezentat județul Timiș au mai făcut parte alți trei elevi, aceștia fiind însoțiți de prof. Andra Niculescu, de la Colegiul Național ”C.D.Loga” din Timișoara.

Cu delicatețe, Sofia a a ținut să mulțumească atât doamnei profesoare care i-a coordonat pregătirea, cât și ”echipei cu care am venit (n.r. la Cluj-Napoca), care m-a ajutat, m-a încurajat și m-a susținut, venind și stând cu mine peste tot”.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *