Accident la Gottlob, răniți luați cu salvarea
Un bărbat, de 66 de ani, a condus un autoturism pe strada Narciselor din Gottlob, dinspre localitatea Vizejdia către centrul localității Gottlob, iar la intersecția cu strada Rozelor ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar, condus de un bărbat de 46 de ani, a transmis IPJ Timiș.
În urma impactului,l au rezultat două victime, respectiv bărbatul de 46 de ani și o femeie de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul de 46 de ani.
Ambii au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


