Activități preventive derulate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară – IPJ Timiş

Activități preventive derulate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară - IPJ Timiş

În această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș desfășoară activități educative și interactive în cadrul campaniilor preventive: „Dă-ți jos masca!”, „Libertate pe scena vieții”, „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, „Scoate violența școlară din anonimat”.

Scopul acestor activități îl reprezintă informarea elevilor cu privire la situațiile vulnerabile la care pot fi expuși, în vederea reducerii riscului de victimizare și a prevenirii delincvenței juvenile și a faptelor de violență în mediul școlar.

Astfel, polițiștii au organizat peste 20 de acţiuni preventive, la care au participat peste 900 de elevi și aproape 50 de cadre didactice din 12 unități de învățământ din județul Timiș.

CITEŞTE ŞI: Percheziţii în Timiş şi alte judeţe. Fraudă de 35 de milioane de lei!

De asemenea, miercuri, 22 octombrie, la o unitate de învățământ din Timișoara a fost derulată o activitate de prevenire a traficului și consumului de droguri intitulată „Biblioteca vie”, organizată în parteneriat cu Penitenciarul Timișoara. În cadrul acesteia, persoane aflate în stare privativă de libertate, condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul drogurilor, au devenit „cărți vii”, care au putut fi „citite” de către cei aproximativ 120 de elevi participanți.

Prin intermediul dialogului direct cu persoanele private de libertate, elevii au avut posibilitatea să afle consecințele reale ale consumului și traficului de droguri, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de informare, sensibilizare și conștientizare privind respectarea normelor legale și adoptarea unui comportament responsabil, a transmis IPJ Timiş.

Sursa foto: IPJ Timiş


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *