O camionetă cu trei autoturisme a luat foc pe autostrada A1 (video)

Camionetă cu trei autoturisme, cuprinsă de flăcări pe A1

O camionetă cu trei autoturisme a luat foc pe autostrada A1

O camionetă care transporta trei autoturisme a fost cuprinsă de flăcări pe autostrada A1, lângă Pecica, în noaptea de luni spre marți. Pompierii arădeni au reușit să stingă incendiul rapid și să salveze mașinile, însă camioneta a fost distrusă complet.

Pompierii militari arădeni au intervenit în noaptea de luni spre marți pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 01:00, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere. La sosirea pompierilor, camioneta era deja cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se prin ardere generalizată.

CITEȘTE ȘI: Locul I pentru o elevă din Timișoara la un concurs european de dezbateri în limba germană

Intervenția pompierilor a reușit să protejeze cele trei autoturisme transportate, care nu au fost afectate de foc. În schimb, camioneta a fost distrusă în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic.

Sursa foto/video: ISU ARAD


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *