O mașină a intrat într-un pom, victimă încarcerată. FOTO

O mașină a intrat într-un pom, victimă încarcerată. FOTO

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23:40, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în Municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu, zona Gării CFR, autoturism intrat în copac.

La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ.

În accident au fost implicate 2 persoane, rezultând două victime conștiente și cooperante, dintre care una încarcerată.

O mașină a intrat într-un pom, victimă încarcerată. FOTO

Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, ulterior fiind preluată de echipajul SMURD.

Cele două victime au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital, conștiente și cooperante. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, a transmis ISU Arad.

CITEȘTE ȘI: Tragedie în Lisabona. Funicularul Gloria s-a prăbușit. Cel puțin 15 morți și 18 răniți. VIDEO

Sursa foto: ISU ARAD


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *