Judecătoria Deta a emis, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru șoferul care, duminica trecută, a accidentat doi bicicliști în satul timișean Iosif, comuna Liebling.
Din datele furnizate de poliție, reiese că una dintre victime, o tânără de 16 ani, a decedat, iar însoțitorul său, în vârstă de 17 ani, a fost grav rănit.
Șoferul a fugit de la fața locului, fiind, ulterior, identificat de oamenii legii în persoana lui Mircea Mihai Pantiș, consătean cu victimele. Bărbatul a fost depistat cu alcoolemie în sânge, iar în urma verificărilor, s-a constatat că nu deținea permis de conducere.
El a fost arestat preventiv pentru conducere fără permis,conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.
Procurorii așteaptă expertiza medicilor legiști, pe baza căreia urmează să fie trimis în judecată și pentru omor din culpă, dar și pentru vătămare corporală.